Cele mai neobișnuite animale care trăiesc pe Pământ. Dugong, animalul care a inspirat poveștile cu sirene
Deși nouă, oamenilor, ne place sa credem că suntem cele mai importante ființe de pe Pământ, alături de noi trăiesc sute de mii de specii animale, cel puțin la fel de importante. Deși se cunosc atâtea, surprinzător, oamenii de știință încă descoperă specii noi. De asemenea, multe animale nu vor fi observate de-a lungul vieții noastre. Acestea fie trăiesc pe fundul oceanelor, fie sunt invizibile ochiului uman, fiind extrem de mici. Multe dintre ele, însă, odată observate la microscop, au servit drept inspirație pentru multe personaje extraterestre din filmele S.F. datorită formelor bizare. Această rubrică le este dedicată lor, celor mai neobișnuite ființe care conviețuiesc alături de noi. De exemplu, știați că există o specie care este nemuritoare? Sau că altele pot dormi până la trei ani? Astăzi vorbim despre dugong, animalul care a inspirat poveștile cu sirene. El este singurul mamifer marin complet erbivor, adică se hrănește doar cu alge.
Dugongul este un mamifer marin de talie medie. El mai este cunoscut și după denumirea de vacă de mare. Habitatul său natural sunt zonele de coastă din Oceanul Pacific, cel Indian, Golful Persic și Marea Roșie. Cea mai mare populație de dugongi se află în Australia.
Lungimea unui dugong este de 2,2 – 3,4 metri în timp ce greutatea poate să fie de până la 420 de kilograme. Precum delfinii și balenele, dugongul are un corp asemănător unui tub care se încheie cu o coadă. Membrele sale din față sunt scurte, rotunde și nu au unghii. Dugongul nu are nici membre inferioare și nici gât. Viteza maximă cu care un dugong poate să înoate este de 10 km/h.
Animalul care stă la baza sirenelor
Vaca de mare este singurul mamifer marin complet erbivor. Ea poate să consume până la 30 de kilograme de alge într-o singură zi. Perioada de hrănire este atât în timpul zilei, cât și în timpul nopții. Dugongii detectează hrana cu ajutorul acelor mustăcioare ce servesc drept senzori.
În general, dugongii duc o viață singuratică sau în cuplu. Se crede că ei stau la baza mitului sirenelor. Există însă ocazii când aceste animale stau în grupuri de până la 100 – 200 de indivizi. Recordul observat de cercetători este de 450.
Are un creier foarte mic
Dugongul are un creier foarte mic dacă îl comparăm cu greutatea sa. Mai exact, creierul său are doar 300 de grame. Asta înseamnă că el reprezintă mai puțin de 0,1% din greutatea corpului său. Cu toate acestea, dugongul este un animal destul de inteligent. El poate memora cu ușurință unde se află locurile pline cu hrană pentru a se întoarce la ele mai târziu.
Masculii au dinți incisivi asemănători unor colți. Adulții din ambele sexe au pe spate cicatrici paralele care provin din încercările de împerechere și din lupte. Împerecherea are loc diferit în funcție de regiune. În estul Australiei, dugongii se adună în grupuri mari pentru a se împerechea. În vest, însă, masculii fluieră cântece de împerechere pentru femele.
Femela ajunge la maturitatea sexuală la vârsta de 10 ani. Ea poate da naștere odată la 3 – 7 ani. Perioada de gestație durează 12 luni, la final născându-se un singur pui. Acesta este alăptat timp de un an. Totuși, în acest timp el învață să se hrănească și cu alge.
A fost vânat în exces de oameni
Durata de viață a unui dugong este destul de mare. Un exemplar poate să trăiască până la 73 de ani. Principalii prădători din lumea animalelor sunt rechinii și balenele. Există zone în care ei sunt vânați și de crocodili.
Totuși, aceste cazuri nu se compară cu pericolul pe care îl reprezintă oamenii pentru această specie. Pe vremuri, dugongii erau vânați în masă pentru carne și pentru ulei. Deși acum sunt protejați prin lege, ei sunt în continuare vânați în exces în anumite regiuni.
În alte zone, populația încă nici nu și-a revenit după vânatul excesiv din trecut. De asemenea, deteriorarea habitatului natural, coliziunea cu bărcile, pierderea algelor și blocarea în plasele de pescuit au efecte negative asupra dugongilor. Lucrurile sunt cu atât mai grave cu cât acest animal se reproduce foarte lent.
Curiozități despre dugong
Dugongii sunt mai apropiați de elefanți decât de alte mamifere marine precum balenele sau delfinii.
Dugongii sunt adevărați cântăreți. Ei își cântă constant unul celuilalt.
Puii de dugong își sug aripioarele atunci când le este foame la fel cum și un bebeluș își suge degetul.