„My School Can Be Cool”. Programul De-a Arhitectura a ajuns la Reșița
De la an la an programul „My School Can Be Cool” inițiat de Asociația De-a Arhitectura ajunge la tot mai mulți elevi. Anul acesta ajunge și la Reșița, acolo unde are loc și o premieră. Primăria Municipiului Reșița este prima din țară care semnează un contract de parteneriat pentru derularea acestui program educațional.
Timp de doi ani școlari, 2021 – 2022 și 2022 – 2023, Primăria Reșița susține programul „My School Can Be Cool”. Acest parteneriat permite creșterea relevanței și durabilității intervențiilor de personalizare a spațiilor școlii, spun reprezentanții De-a Arhitectura. Programul se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani și se derulează, în Reșița, la Colegiul Național „Traian Lalescu”. Programul educațional este coordonat de dr. arh. Brîndușa Havași și se împarte în două etape:
Etapa 1: derularea programului educațional de design participativ cu elevii, activități de proiectare și implementarea acelei intervenții asupra spațiilor școlii care se poate realiza de către elevi și voluntari;
Etapa 2: susținerea activităților de proiectare și coordonarea implementării pentru acele intervenții asupra spațiilor școlii care vor avea nevoie de proiectare și avizare, de conlucrarea specialiștilor mediului construit și de personal specializat pentru implementare.
Echipa De-a arhitectura și-a dorit de la bun început colaborarea cu autoritățile publice locale pentru acest program educațional. „Ne bucurăm că Primăria Municipiului Reșița înțelege importanța educației de mediu construit și acționează pentru promovarea ei. Prin acest gest primăria dă un semnal clar că este interesată de starea de bine a elevilor, de atașamentul lor față de spațiile școlare și de dezvoltarea competențelor și abilităților necesare în rolul de viitori cetățeni ai orașului. Sperăm ca exemplul Reșiței să fie urmat și de alte orașe din România”, spune dr. arh. Brîndușa Havași, Asociația De-a Arhitectura.
Elevii, parte din modernizare
Reprezentanții Primăriei Reșița își doresc ca elevii să fie parte din modernizarea școlii. „Reșița este în plin proces de schimbare. Ne dorim ca tinerii noștri să înțeleagă importanța mediului construit din jurul lor și să fie parte din acest proiect de modernizare. Investim în școli, de aceea proiectul „My School Can Be Cool” este important pentru că tinerii se pot implica activ în schimbarea mediului școlar în care ei își petrec cel mai mult timp. Aceștia sunt viitorii cetățeni adulți, iar un oraș viu nu este format din clădiri. Un oraș viu este format din oameni fericiți și implicați în viața comunității. De-a Arhitectura nu este un joc, este un amplu exercițiu de învățare prin joc, despre formarea cetățenilor responsabili ai orașelor de mâine”, transmite Mădălina-Miruna Chiosa, Viceprimar Primăria Municipiului Reșița.
Programul „My School Can Be Cool” a fost inițiat în 2015, iar de atunci a ajuns la peste 800 de elevi din 41 de școli. În proiect s-au implicat mai mult de 55 de arhitecți îndrumători voluntari, precum și peste 45 de profesori. În anul școlar 2021 – 2022 programul este implementat în 11 școli din țară: București; Bohotin, Răducăneni și Miroslava (județul Iași), Buzău (județul Buzău), Curtea de Argeș (județul Argeș) Gornești și Reghin (județul Mureș), Hunedoara (județul Hunedoara), Reșița (județul Caraș-Severin), Sânpetru (județul Brașov), Slatina (județul Olt).
Cum funcționează programul „My School Can Be Cool”
Primul pas constă în analizarea spațiilor școlii și înțelegerea nevoilor întregii comunității a școlii. Apoi, elevii alături de arhitecți și profesori ajung la un set de obiective de intervenție asupra spațiilor școlii. Ele sunt analizate pentru alegerea acelei intervenții care răspunde cel mai bine nevoilor. Și care se încadrează totodată în posibilitățile de finanțare și implementare locală. Elevii exersează strategii de promovare a proiectului și de atragere a resurselor și voluntarilor și devin mai conștienți de relația dintre mediul construit și starea de bine. Aplică cunoștințele dobândite la diverse materii, își dezvoltă creativitatea, spiritul de inițiativă și îndemânarea și exersează transpunerea ideilor în practică.