Încurajează-ți copilul să învețe ce-i place – Arte, public speaking și astronomie la Şcoala de Arte și Maniere
Le place copiilor să experimenteze? Sigur că da! 🙂 În joacă, printre prieteni, învață lucruri noi, își consolidează cultura generală și chiar descoperă ce le-ar plăcea să facă atunci când vor fi mari.
Ne bucurăm să le oferim și în luna Mai la Şcoala de Arte şi Manieresubiecte interesante de explorat prin cursurile pe care le organizăm: desen, actorie, vorbire în public – pentru adolescenți – storytelling prin teatru și astronomie.
Să le luăm pe rând:
Atelier de teatru pentru copii (7-12 ani), din 6 Mai – Fiecare întâlnire a acestui atelier este gândită astfel încât să dezvolte creativitatea și capacitatea de a improviza a copiilor pe mai multe planuri: al imaginației, spontaneității, introspecției, al simțurilor sau al gestionării emoțiilor. Atelierul de teatru se va încheia cu improvizația unei scurte scenete bazate pe un scenariu comun.
Atelier de Storytelling pentru copii (8-12 ani), din 6 Mai – Când ești mic, poate fi greu să îți găsești locul între cele două roluri: copil ascultător sau copil povestitor. Întrebarea „cum a fost azi la școală” primește, de multe ori, un răspuns vag. La atelierul de storytelling le dăm ocazia să-și spună fără constrângeri poveștile, punctele de vedere asupra întâmplărilor la care iau parte sau doar asistă.
Curs de Desen: compoziție, perspectivă, construcție (9-13 ani), din 6 Mai – Un carnețel și un creion pot deveni prieteni nedespărțiți ai copilului tău. Dacă deja îi place să deseneze și vrei să aibă câteva repere în domeniul artelor, încurajează-l să vină la cursul de desen. Va învăța reguli de compoziție, tehnici de redare a perspectivei și de construcție a unui obiect.
Curs de Vorbire în public – pentru adolescenţi (12-16 ani), din 6 Mai – la școală, elevii nu sunt educaţi să vorbească în public, ci doar „ridicaţi în picioare la lecţie”, ceea ce de multe ori e o pedeapsă, nu un privilegiu. Asta îi face să îşi piardă uneori dezinvoltura chiar şi în comunicarea cu familia sau prietenii. Iar un adolescent are întotdeauna multe de spus.
Miraculosul cer înstelat – Atelier de Astronomie pentru copii (8-13 ani), din 13 Mai – Galaxii și constelații, astronauți ce navighează prin spațiu, poate chiar ființe ce trăiesc pe vreo planetă îndepărtată, cine știe ce ascunde cerul înstelat? Uite că cineva știe! Este vorba despre astronomul Adrian Șonka, care le va fi ghid copiilor printre planete rotitoare, stele, sori și alte lucruri fascinante.
Toate cursurile despre care ți-am povestit au loc în zile de sâmbătă, majoritatea dimineața, de la ora 11:00. Sediul nostru se află pe strada Popa Soare, la numărul 40, la etajul 1 al unei case prietenoase. Pe www.scoaladeartesimaniere.ro găsești programul nostru, iar dacă vrei să faci o înscriere, trimite un mesaj pe contact@victoriei.ro
Şcoala de Arte şi Maniere reprezintă proiectul de cursuri interactive în domenii umaniste pentru copii inițiat de Fundația Calea Victoriei.
————
Fundația Calea Victoriei este singurul loc din București în care te poți dezvolta cu ajutorul artei și culturii printr-o diversitate mare de cursuri și evenimente culturale si interactive. Peste 50 000 de cursanți au participat la proiectele și peste 2000 de tineri au beneficiat de burse (participare gratuită la cursurile preferate).