Un arbore tropical a fost numit după Leonardo DiCaprio
Royal Botanic Gardens, Kew, o instituție importantă de cercetare și educație botanică, a făcut publică lista de specii noi de plante din 2022. Prima de pe listă este o specie de arbore tropical care a fost numit după actorul american Leonardo DiCaprio. Uite care e motivul pentru care a primit acest nume.
Arborele tropical despre care vorbim „locuiește” în pădurea Ebo din Camerun. El are o înălțime de patru metri, iar pe trunchi se regăsesc buchete de flori care au o culoare galben – verzuie. Arborele tropical a fost numit de oamenii de știință de la Kew și National Herbarium of Cameroon drept „Uvariopsis dicaprio”. Cercetătorii au avut un motiv întemeiat să numească noul copac descoperit după Leonardo DiCaprio. Actorul a jucat un rol important în revocarea unei autorizații de exploatare pentru pădurea Ebo. Activitatea lui Leonardo DiCaprio de pe rețele de socializare a făcut ca autorizația să fie anulată.
„Pădurea Ebo din Camerun, și toate animalele incredibile care trăiesc acolo, sunt în pericol. Printre acestea se numără elefanții, gorilele, cimpanzeii și multe altele. Haideți să ajutăm #SaveEboForest”, a fost una din postările de pe Twitter a lui Leonardo DiCaprio.
Uvariopsis dicaprio, o specie pe cale de dispariție
Pădurea Ebo este una dintre cele mai mari păduri tropicale intacte din Camerun. Ea adăpostește o faună incredibilă, dar a fost până acum relativ necunoscută pentru știința botanică. Oamenii de știință de la Kew, împreună cu partenerii lor de la Herbariul Național din Camerun, au documentat gama incredibilă de specii de plante din pădurea Ebo. Ei au colectat date, sprijinind San Diego Zoo Wildlife Alliance, care a depus eforturi alături de comunitățile locale pentru a proteja pădurea timp de aproape 20 de ani.
Din păcate, noul copac descoperit, Uvariopsis dicaprio, este deja catalogat ca fiind pe cale de dispariție. Asta deoarece habitatul în care el trăiește este neprotejat. Asta înseamnă că amenințările legate de defrișare și de transformarea habitatului în plantații rămân. Mineritul reprezintă și el o amenințare suplimentară.