Judecătorii au stabilit ce se întâmplă cu Nirvana Baby
În toamnă vă povesteam despre Spencer Elden, tânărul cunoscut ca Nirvana Baby, bebelușul de pe coperta albumului Nirvana. Acesta apare complet dezbrăcat într-o piscină. Tânărul i-a dat în judecată pe membri trupei sub acuzația de pornografie infantilă. Iată care a fost decizia judecătorilor.
Renumita poză a fost făcută pe când Spencer Elden avea doar câteva luni, el având acum 30 de ani. Acesta e de părere că imaginea a fost luată și folosită fără acordul lui, pe care oricum nu și-l putea da la acea vârstă. De asemenea, acesta scoate în evidență faptul că nuditatea fotografiei este echivalentă cu o imagine de abuz asupra copiilor. „Acuzații au promovat pornografia infantilă în mod intenționat și în scopuri comerciale. Au făcut uz de această imagine pentru a se promova pe ei înșiși și muzica lor pe seama lui Spencer”, se arată în denunțul înaintat la tribunal.
La tribunal au fost chemați Dave Grohl și Krist Novoselic. Ei, alături de regretatul Kurt Cobain (1967 – 1994), au făcut parte din trupa Nirvana. Denunțul o vizează și pe Courtney Love, moștenitoarea lui Kurt Cobain, dar și pe fotograful care a realizat coperta albumului „Nevermind”. Curios este că plângerea îl mai vizează și pe Chad Channing. El a fost baterist al trupei Nirvana, dar a părăsit formația în 1990, adică înainte de lansarea albumului.
Decizia judecătorilor privind procesul
Acum, la finalul anului 2021, avocații pârâților i-au cerut judecătorului care se ocupa de caz să respingă plângerea făcută împotriva membrilor formației. Aceștia au evidențiat și faptul că Spencer Elden a profitat de pe urma faptului că a devenit celebru și cunoscut ca „Nirvana Baby”, scrie variety.com. Fernando M. Olguin, judecătorul care s-a ocupat de caz, a respins plângerea făcută de tânărul Spencer. Asta deoarece el nu a venit cu contraargumente pentru cele spuse de avocații membrilor formației.
Totuși, respingerea judecătorului a fost completată de o „perioadă de contestare”. Asta înseamnă că deși procesul a fost respins, Spencer Elden mai poate depune o nouă plângere. Dacă ratează și noul termen, cel de 13 ianuarie, avocații inculpaților vor avea la dispoziție încă două săptămâni pentru a depune un răspuns la noul proces.
Mai multe detalii privind povestea bebelușului de pe coperta albumului Nirvana găsiți în articolul nostru de aici.