Cum văd păianjenii în întuneric să-și țeasă pânzele? Acum avem răspunsul
Păianjenii sunt ființe mici, dar care muncesc foarte mult pentru a-și crea pânzele. Cu ajutorul lor reușesc să-și procure hrană. După cum bine știți, pânzele de păianjen au o formă tare interesantă. Asta ne arată cât de inteligenți sunt. Totuși, până acum a existat o curiozitate: cum văd păianjenii în întuneric să-și țeasă pânzele? Avem răspunsul la această întrebare și-l împărtășim și cu voi.
Printre cei care au fost uimiți de modul în care păianjenii își realizează pânzele se numără și oameni de știință. O astfel de echipă a folosit camere cu vedere nocturnă și inteligență artificială pentru a studia fiecare poziție a tuturor celor opt picioare ale unui păianjen în timpul construirii unei pânze.
Povestea a început, surprinzător, cu o plimbare. „M-am interesat pentru prima dată de acest subiect în timp ce mă plimbam cu fiul meu observând păsări. După ce am văzut o pânză spectaculoasă, m-am gândit: „Dacă ai merge la grădina zoologică și ai vedea un cimpanzeu construind așa ceva, te-ai gândi că este un cimpanzeu uimitor și impresionant”. Ei bine, acest lucru este și mai uimitor pentru că creierul unui păianjen este atât de mic și am fost frustrat că nu știam mai multe despre cum se produce acest comportament remarcabil”, spune biologul comportamental Andrew Gordus de la Universitatea Johns Hopkins, conform sciencealert.com.
Șase păianjeni, protagoniștii studiului
Pentru a observa cum are loc întreg procesul de realizare a pânzei, oamenii de știință au urmărit activitatea a șase păianjeni. În fiecare noapte, cu ajutorul camerelor cu infraroșu și al luminilor, cercetătorii au înregistrat acești păianjeni în timp ce își construiau pânzele, folosind rețele neuronale de urmărire a membrelor pentru a monitoriza 26 de puncte de pe corpul fiecărui păianjen: baza, femurul și tibia fiecărui picior, precum și punctele cele mai din față și cele mai din spate ale corpului.
Cercetătorii au înregistrat construcția de ore întregi a 21 de pânze și fiecare mișcare a corpului care a contribuit la respectiva construcție. Cercetătorii au descoperit că procesul de construire a pânzei fiecărui păianjen implică aceleași mișcări și abilități motorii. Modelul pânzei este diferit în funcție de poziția piciorului păianjenului.
„Chiar dacă structura finală este puțin diferită, regulile pe care le folosesc pentru a construi pânza sunt aceleași. Toți folosesc aceleași reguli, ceea ce confirmă că regulile sunt codificate în creierul lor. Acum vrem să știm cum sunt codificate aceste reguli la nivelul neuronilor”, mai spune Gordus. Acesta va fi subiectul următoarei etape de cercetare. Echipa plănuiește să pună păianjenii sub influența unor substanțe chimice care modifică mintea pentru a determina ce părți ale creierului sunt implicate în procesul de construire a pânzei și cum.