Erou de două ori într-o zi. Povestea unui băiat din Statele Unite
Un băiat din statele Unite a fost un erou de două ori într-o zi. Tânărul a fost premiat recent pentru curajul și pentru maturitatea dovedită în aceste situații ce putea deveni fatale. Iată mai multe detalii.
Un băiat din Statele Unite a devenit recent un adevărat model. Acesta a fost un erou de două ori într-o singură zi. El nu este un exemplu doar pentru copii, ci și pentru adulți. Cu toții am putea învăța mai multe din actele sale de curaj.
Davyon Johnson este un elev în vârstă de 11 ani din Muskogee Oklahoma. El iubește wrestlingul, baschetul, mașinile cu telecomandă și Fortnite. Pe data de 9 decembrie tânărul se afla la școală. Părea o simplă zi. Nimeni nu se aștepta ca el să se transforme într-un supererou.
A învățat cum să facă manevra Heimlich de pe YouTube
Pe când se afla lângă fântâna cu apă, Davyon a văzut un elev de clasa a șaptea că se sufocă. Tânărul încercase să deschidă o sticlă de apă cu gura. Din nefericire, capacul îi alunecase în gât și nu îi permitea să respire.
Instant, Davyon a sărit să-l ajute. Și-a încolăcit brațele în jurul abdomenului celuilalt elev și a început să aplice manevra Heimlich. Acesta a învățat manevra prin intermediul videoclipurilor de pe YouTube după ce a fost inspirat de unchiul său, Wendell Johnson, un medic de urgență. Davyon își dorește încă de mic să devină un astfel de medic. Acum putem spune că a văzut pe pielea lui cum este.
După ce și-a încolăcit brațele în jurul abdomenului, Davyon a strâns cu putere. Din păcate, dopul a rămas neclintit. A mai strâns încă o dată cu putere. Nici de această dată nu a reușit să elibereze căile respiratorii ale colegului său. A treia oară, însă, dopul a zburat imediat, Davyon reușind să-și facă datoria. La final, băiatul care se înecase a scăpat nevătămat.
Conform mamei sale, Davyon părea puțin afectat după incident. Astfel, ea a decis să meargă cu el la biserică iar mai apoi să meargă acasă pentru a se relaxa. Pe când se aflau pe drumul spre casă, cei doi au dat de un alt incident.
S-a asigurat că toată lumea iese în siguranță
Davyon și mama sa au văzut fum ieșind din grădina unei case. Părea că cei din casă nu erau conștienți de acest pericol. Imediat, mama sa a început să claxoneze și a apelat la numărul de urgență. Între-timp, Davyon a coborât din mașină și a bătut la ușa casei.
Cinci oameni au ieșit din casă, au văzut incendiul și au început să fugă. O a șasea persoană mai bătrână nu a fost la fel de rapidă, având nevoie de un baston pentru a se deplasa.
„Nu se mișca destul de rapid”, a relatat Davyon conform The New York Times. „Din această cauză a trebuit să o ajut să ajungă la mașină deoarece toți ceilalți urmau să plece.”
După ce a condus-o la mașină, Davyon și-a luat rămas bun și s-a întors la mașina mamei sale. Pe când se pregăteau să plece, pompierii și-au făcut apariția pentru a stinge incendiul.
Acest peisaj nu era complet nou pentru Davyon. Pe când avea opt ani, tânărul și-a văzut tatăl intrând într-un complex de apartamente în flăcări pentru a se asigura că toată lumea este în siguranță. Deși tatăl său nu era un pompier, el a făcut ce trebuia făcut. Davyon a declarat că își respectă tatăl foarte mult. Din nefericire, acesta a murit de Covid-19 la vârsta de 52 de ani.
Un erou foarte modest
Pe lângă că are o inimă mare, Davyon este și foarte modest. El nu povestește despre incidentele din acea zi decât în cazul în care este întrebat. Chiar și atunci, el relatează întâmplările foarte pe scurt. „Am făcut ce trebuia făcut”, povestește tânărul erou.
Actele de curaj ale tânărului au fost recompensate de primarul din Muskogee, Oklahoma. Davyon a primit un certificat care atestă că este „un membru special al departamentului de urgență”. De asemenea, el a apărut la televizor și în ziare ca un adevărat erou. Totuși, tânărul este confuz în legătură cu toată situația. El nu înțelege de ce este recompensat pentru ceva ce oricine ar trebui să facă.