• stiri@stiripentrucopii.com
Cauta
Logo
  • ACASĂ
  • AZI
    • AZI ÎN LUME
    • AZI ÎN ROMÂNIA
  • (NU) NE PLACE
    • NE PLACE
    • NU NE PLACE
  • BE COOL
    • SĂNĂTATE
    • FASHION
    • SPORT
    • ECO STUFF
  • COOLTURA
  • EDUCAȚIE
  • PE NET
    • PERICOLELE PE INTERNET
    • JOCURI / APLICATII
  • PENTRU PĂRINȚI
  • DE LA CITITORI
  • ANUNȚURI
Alt
  • ACASĂ
  • AZI
    • AZI ÎN LUME
    • AZI ÎN ROMÂNIA
  • (NU) NE PLACE
    • NE PLACE
    • NU NE PLACE
  • BE COOL
    • SĂNĂTATE
    • FASHION
    • SPORT
    • ECO STUFF
  • COOLTURA
  • EDUCAȚIE
  • PE NET
    • PERICOLELE PE INTERNET
    • JOCURI / APLICATII
  • PENTRU PĂRINȚI
  • DE LA CITITORI
  • ANUNȚURI
1
  • by Stiripentrucopii
  • noiembrie 26, 2021

Locuri de poveste din România: Lacul Albastru

Locuri de poveste din România. După declanșarea pandemiei vacanțele exotice sau în străinătate nu prea vor mai fi posibile. Iar toată atenția se întoarce spre locurile din țară. România e o țară fabuloasă, cu toate formele de relief, care merită să fie descoperită. De aceea, continuăm rubrica noastră despre locuri de poveste din România. Copii, dați-le idei părinților!

Astăzi vorbim despre un loc unic în Europa. Un loc pe care poate nu v-ați imaginat vreodată că-l putem avea la noi în țară. Este vorba despre Lacul Albastru de la Baia Sprie, Maramureș. Unicitatea sa este dată de faptul că este singurul din Europa care-și schimbă culoarea în funcție de anotimp. Culoarea lui ține și de poziția soarelui sau de temperatura apei. Primăvara lacul are culoarea albastru deschis și albastru închis, vara are o culoare verde închis și uneori chiar de smarald, iar toamna devine verde închis sau chiar maro, scrie laculalbastru.ro. O explicație clară pentru care lacul își schimbă culoarea nu există încă, dar această „superputere” a lacului îl face unic și totodată spectaculos.

Pentru a ajunge la Lacul Albastru plecarea se face din centrul orașului Baia Sprie. De acolo se urcă prin fața bisericii catolice, pe strada care duce către marginea pădurii. Acolo se regăsește o potecă cu serpentine care duce până la Lacul Albastru. Timpul de mers este de aproximativ 35 – 45 de minute, conform aceleași surse.

Mai multe despre lac

Lacul Albastru a fost declarat rezervație naturală în anul 1977, iar acum se află în custodia Administrației Parcului Natural Munții Maramureșului. Conform Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Baia Sprie, lacul s-a format în urma prăbușirii unei galerii miniere de exploatare de pe filonul Domnișoara în anii 1919 – 1920. De-a lungul timpului acolo s-a adunat apă și așa a luat naștere Lacul Albastru. Culoarea de verde – albăstrui ar fi dată de compușii sulfuroși. Lacul se întinde pe o suprafață de jumătate de hectar și are un contur circular. Ca dimensiuni, distanța de la un mal la altul e de 50 metri, iar adâncimea lui este de 4 metri. În jurul lacului există și câțiva pini, iar prezența lor face ca priveliștea să fie una cu adevărat de poveste.

Dicționar

Filon: zăcământ cu aspect de plăci format în crăpăturile scoarței pământului prin consolidarea magmei sau prin depunerea unor minerale aflate în soluție în apele termale.

Sursă foto: instagram.com/juli_dc , instagram.com/adi.moldovan92

Locuri de poveste din România: Poiana Brașov

  • Tags:
  • Baie Sprie
  • lac
  • Lacul Albastru
  • loc unic in Europa
  • locuri de poveste
  • maramureș
  • natura
  • Romania
  • stiri pentru copii

Navigare în articole

Prev Article
Next Article
Copyrights © 2019 stiripentrucopii.com
 

 

Încarc comentariile...