Invențiile au schimbat viața oamenilor. Razele X, numite și raze „Röntgen”
Felul în care trăim, confortabil, se bazează pe obiecte care ne fac viața ușoară. Nici nu ne gândim cum au apărut ele. Folosim un pix ca să luăm notițe, deschidem robinetul ca să ne spălăm pe mâini. Pornim televizorul. Sunt doar câteva exemple. Practic, trăim înconjurați de obiecte care dacă ar dispărea ne-ar pune în imposibilitatea de a mai ști cum să acționăm. Fiecare obiect a fost inventat de un inventator sau de un grup de oameni cu minți luminate care au gândit înaintea timpului lor. Unele dintre ele au fost inventate întâmplător! Fără aceste invenții viața ar fi altfel. ȘTIRI PENTRU COPII și-a propus să aducă în atenție invențiile care au schimbat viața oamenilor, în fiecare marți. Astăzi vorbim despre razele X și cine le-a inventat.
Plecând de la faptul că ieri a fost Ziua Mondială a Radiologiei astăzi vorbim despre razele X, numite și raze „Röntgen”. Ele nu sunt numite întâmplător așa, ci poartă numele celui care le-a inventat: Wilhelm Conrad Röntgen. El a fost unul dintre cei mai mari fizicieni ai lumii și datorită lui cel puțin medicina a putut evolua. Radiațiile X îi ajută pe medici să descopere dacă pacientul are o problemă sau vreo boală. Practic, radiațiile X sunt niște raze care traversează corpul uman oferind o imagine „internă”, dacă o putem numi așa. Ele oferă o imagine clară a ceea ce se află dincolo de pielea noastră. Este ca și când am face o fotografie, doar că aceste raze trec pur și simplu prin corpul expus la radiații.
În timpul unor experimente în laborator, fizicianul a descoperit că poate înregistra transparența unui corp. Astfel, în noiembrie 1895 Wilhelm Conrad Röntgen a făcut prima radiografie din lume. Aceasta a fost făcută, conform rfi.ro, pe mâna soției sale.
Ziua Mondială a Radiologiei
Începând cu anul 2012, în onoarea cercetătorului, laureat al premiului Nobel pentru Medicină, în fiecare an, pe 8 noiembrie, se sărbătorește Ziua Internațională a Radiologiei. Aparatele de imagistică sunt aparate fără de care cu siguranță n-am mai putea trăi. Ele îi ajută pe medici să pună un diagnostic corect și totodată să ofere un tratament eficient.
„Imaginați-vă pentru o clipă că toate aparatele de imagistică din lume ar dispărea. Nu am mai avea CT-uri sau RMN-uri, ecografe, mamografe, aparatele Dexa și nici măcar cele tradiționale, cu raze X. Dacă imagistica medicală nu ar mai exista ne-am trezi într-o „epocă de piatră” a medicinei. Chirurgii, pneumologii, oncologii, chiar și ortopezii sau ginecologii ar fi nevoiți să intervină „în orb” în procedurile de tratare a pacienților. Din fericire, acest lucru nu se întâmplă, iar medicii radiologi continuă să facă parte din echipele interdisciplinare oferind cea mai de preț investigație, cea imagistică”, spune dr. Diana Manolescu, director medical Spitalul de Boli Infecțioase și Penumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
Pandemia a arătat cât de importante sunt aparatele de imagistică. Cu ajutorul lor medicii pot afla cât de afectați sunt plămânii pacienților infectați cu coronavirus. „2020 a însemnat nu doar lupta infecționiștilor și a pneumologilor cu noul coronavirus, ci și un efort imens al radiologilor. Peste 6.000 de investigații de computer tomograf au fost realizate pacienților COVID-19 doar în spitalul nostru, iar la nivel de țară vorbim de aproape 1 milion de screening-uri de plămân. O muncă titanică ce a făcut însă posibilă salvarea a sute de mii de pacienți. Și asta datorită interpretărilor imagistice realizate de radiologi”, mai precizează dr. Diana Manolescu.