STOP BULLYING. Campania anti-bullying lansată de TikTokerul Vlad Vaida
Bullying-ul este un fenomen care afectează sute de mii de elevi români. Mulți dintre ei sunt obligați să sufere în tăcere deoarece nu beneficiază de niciun sprijin. TikTokerul Vlad Vaida a decis să devină vocea lor. El a lansat campania „STOP BULLYING”, campanie ce aduce în atenția publicului larg poveștile victimelor acestui fenomen.
În cazul în care vă place să stați pe TikTok este imposibil să nu-l fi văzut pe Vlad Vaida. Creatorul de conținut urmărit de 1,2 milioane de oameni a decis să lanseze o campanie anti bullying pentru urmăritorii săi.
„STOP BULLYING” are rolul de a atrage atenția asupra acestui fenomen care ia amploare mai ales în rândul adolescenților. Prin această campanie, Vlad Vaida și-a invitat membrii comunității de pe TikTok să-i trimită videoclipuri în care își relatează clipele în care au fost victime ale bullying-ului.
În doar trei zile, vloggerul a primit sute de mesaje. Toate acestea au fost postate sub protecția anonimatului pe contul său. Clipurile au strâns peste cinci milioane de vizualizări în doar câteva ore. Toți cei care și-au relatat experiențele vor primi sprijin și sfaturi de specialitate din partea psihologilor.
Și Vlad Vaida a fost afectat de bullying
Vlad Vaida a decis să fie ambasador al acestei cauze după ce și el la rândul lui a fost victimă a bullying-ului. Conform unui studiu efectuat de Salvați Copiii, 1 din 4 copii din școlile din România este afectat de acest fenomen în mod repetat.
„Știu din proprie experiență că bullying-ul poate să aibă multe fețe. Toate acestea au un lucru în comun: provoacă suferință. Foarte multe dintre aceste răni nu știu să strige după ajutor și au nevoie de o voce. O modalitate de a combate bullying-ul este să vorbești despre el, să-ți folosești vocea.
Prin această campanie devin vocea celor care strigă după ajutor. Oamenii își pot trimite povestea pe email (la adresa contactingvlad@gmail.com) sau prin mesaj privat iar eu o spun în public, păstrând anonimatul”, a declarat Vlad Vaida.
Campania lansată pe TikTok poate fi urmărită accesând acest link. În primele două zile, videoclipurile postate sub #vorbestedeschis au strâns 5 milioane de vizualizări. În prezent, vizualizările au crescut la peste 10 milioane. Sute de oameni și-au făcut curaj să-și trimită poveștile. În viitor, campania va fi lansată atât pe Instagram cât și pe YouTube.
România se află în topul rușinii la acest capitol
La nivel european, România se clasează pe locul trei în clasamentul celor 42 de state în care se înregistrează fenomenul bullying. Datele statistice ne arată că peste 400.000 de elevi români sunt excluși din grupul de colegi, peste 300.000 sunt umiliți în public și aproape 400.000 sunt amenințați cu bătaia. Peste 200.000 sunt loviți în mod repetat.
Termenul de „bullying” nu are o traducere exactă în limba română. Victimele sunt intimidate, batjocorite fără ca la bază să fie o problemă reală. Și dacă chiar exista o astfel de problemă, ea nu ar justifica un astfel de comportament. De multe ori, agresiunea are loc pe termen lung.