DGASPC Timiș organizează cursuri pentru cei care vor să devină părinți profesioniști
DGASPC Timiș organizează cursuri de asistență maternală gratuite. Astfel, adulții, care pot sau nu să fie deja părinți, vor învăța cum se cresc și se educă copiii. Iată mai multe detalii.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș organizează un nou curs de formare a asistenților maternali profesioniști. Această profesie asigură prin activitatea pe care o desfășoară creșterea, îngrijirea și educare copiilor primiți în plasament sau în încredințare.
Persoanele interesate sunt așteptate să depună o cerere de evaluare la DGASPC Timiș. Cererile pot fi depuse la sediu pe întreaga durată a lunii noiembrie, de luni până vineri în intervalul orar 9:00 – 12:00. De asemenea, înscrierile pot fi făcute și prin poștă, cu confirmare de primire sau scanate și trimise prin e-mail la adresele dgaspctm@dgaspctm.ro sau dgaspctm@gmail.com. Sediul oficial al instituției se află în Piața Regina Maria, nr. 3, în Timișoara.
Ce trebuie să conțină cererea de înscriere
Cererea de evaluare în vederea participării la acest curs de formare precum și cererea unei adeverințe conform prevederilor art. 23 din Legea nr. 188/2019 pot fi descărcate pe site-ul DGASPC Timiș. La cererea de evaluare vor fi anexate:
un curriculum vitae al solicitantului;
copie după actul de identitate (cu domiciliul stabil pe raza județului Timiș);
copie după diploma de studii a ultimei școli absolvite;
cazier judiciar;
o adeverință conform prevederilor art 23 din Legea 118/2019 (certificat de integritate comportamentală);
adeverință medicală din care să rezulte că nu suferă de boli transmisibile, infecto-contagioase sau psihice.
În urma depunerii cererii, angajații DGASPC Timiș vor efectua o evaluare socială a persoanei solicitante. Aceasta constă în vizite la domiciliul acesteia, discuții cu membrii familiei sale, vecini, prieteni, precum și o evaluare psihologică.
Participanții vor fi atent selectați
Ulterior evaluării, persoanele acceptate vor urma cursuri de formare profesională în vederea obținerii atestatului de asistent maternal profesionist, putând fi angajate numai după obținerea acestui document.
Cursurile de formare profesională vor fi organizate la sediul DGASPC Timiș și vor avea o durată de minim 60 de ore. Acestea se vor desfășura respectând toate normele de prevenție și siguranță.
Cursul este gratuit, iar persoanele care doresc să-l urmeze trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
să aibă capacitate deplină de exercițiu;
să prezinte garanții morale și materiale pentru îndeplinirea corectă a obligațiilor ce le revin referitoare la creșterea, îngrijirea și educarea copiilor pe care îi vor primi în plasament;
să aibă în folosință legală o locuință care să acopere necesitățile de preparare a hranei, igienă, educație și odihnă ale utilizatorilor săi, inclusiv pe cele ale copiilor care urmează să fie primiți în plasament;
să aibă minim studii medii absolvite – cu diplomă.
Conform legii, nu vor putea deveni asistenți maternali profesioniști persoanele care:
au suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni;
au fost decăzuți din drepturile părintești, sau al căror copil a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă;
suferă de boli cronice transmisibile și boli psihice.
Mai multe informații despre întreg procesul de înscriere găsiți pe site-ul oficial DGASPC Timiș sau la Biroul Comunicare, Registratură, Relații cu Publicul din cadrul instituției. De asemenea, ele pot fi obținute și telefonic la numărul 0256 490 281 sau 494030.