O carte de povești îi ajută pe copii să rămână optimiști
Pandemia de Covid-19 este grea chiar și pentru cei mici. O nouă carte de povești îi ajută însă pe copii să rămână optimiști. Povestea este continuarea cărții „Tu ești eroul meu: cum pot lupta copiii împotriva Covid-19”, carte ce a fost publicată în aprilie 2020.
Cea de-a doua carte se numește „Tu ești eroul meu: cum își pot păstra speranța copiii în timpul pandemiei de Covid-19”. Povestea este inspirată din realitatea cu care se confruntă zilnic milioane de copii încă de la începutul pandemiei. Aceasta continuă să le afecteze multora dintre ei educația și activitățile recreative. De asemenea, le îngrădește timpul petrecut cu prietenii, familia și cadrele didactice.
Povestea se adresează în principal copiilor cu vârste cuprinse între șase și 11 ani. Ea rmărește întoarcerea lui Ario, o creatură fantastică care călătorește în întreaga lume. Ce face? Îi ajută pe copii să descopere speranța în viitor și bucuria în plăcerile simple. Împreună cu prieteni vechi și noi Ario abordează temerile, frustrările și preocupările cu care se confruntă copiii în actuala fază a pandemiei. Totodată, explorează diferitele mecanisme la care pot recurge aceștia pentru a face față emoțiilor dificile. Vorbim despre teamă, suferință, furie și tristețe.
La baza noii povești stau răspunsurile din cadrul unui sondaj. La acesta au participat peste 5.000 de copii, părinți, îngrijitori și cadre didactice din întreaga lume. Ei au descris provocările cu care continuă să se confrunte în al doilea an de pandemie.
Prima carte, un adevărat succes
Prima carte „Tu ești eroul meu” a fost distribuită în întreaga lume. Au făcut asta guvernele, universitățile, organizațile guvernamentale, instituțiile media și chiar celebritățile. „În efortul de a depăși împreună criza provocată de COVID-19 și de a găsi propriile modalități de a-i face față trebuie să ne străduim să protejăm sănătatea mintală și bunăstarea copiilor care își văd în continuare copilăria răvășită. Cărțile de povești din seria „Tu ești eroul meu” ne ajută să facem acest lucru. Îi încurajez pe părinții, profesorii și îngrijitorii de pretutindeni să disemineze continuarea poveștii originale extrem de populare, ajutându-i pe copiii de care au grijă să devină rezilienți și să își păstreze speranța în viitor”, spune Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, director al Organizației Mondiale a Sănătății.
„După aproape doi ani de pandemie, viața și rutina a milioane de copii sunt perturbate în continuare. Seria „Tu ești eroul meu” este un instrument minunat și esențial pentru părinții și cadrele didactice în încercarea de a-i ajuta pe copii să înțeleagă lumea nouă de astăzi. Și să facă față propriilor emoții în schimbare”, e de părere Henrietta Fore, director executiv al UNICEF.
Prima carte, „Tu ești eroul meu: cum pot lupta copiii împotriva Covid-19”, e disponibilă aici. Cea nouă, „Tu ești eroul meu: cum își pot păstra speranța copiii în timpul pandemiei de Covid-19”, disponibilă în limba română, poate fi accesată aici. Ambele cărți au fost lansate în urma unei colaborări implicând 60 de organizații din sectorul umanitar, inclusiv Organizația Mondială a Sănătății, UNICEF, Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite, Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie și MHPSS Collaborative for Children & Families in Adversity.