LEGO „Ready for Girls”, o campanie care celebrează fetele
Ieri, toată lumea a sărbătorit Ziua Internațională a Fetelor. Cu această ocazie a fost lansată și campania LEGO „Ready for Girls”, o campanie care celebrează fetele. Un studiu efectuat de LEGO și Geena Davis Institute on Gender in Media are rezultate interesante. Deși fetele sunt pregătite să depășească barierele stereotipurilor de gen, potențialul lor creativ este pus în pericol de constrângerile societale.
Studiul a arătat că, în prezent, fetele sunt tot mai încrezătoare și dornice să participe la activități creative. Problema este că au dificultăți în a depăși barierele ridicate de stereotipuri societale de gen. Studiul marchează lansarea campaniei LEGO „Ready for Girls”, campanie dedicată celebrării fetelor care reconstruiesc lumea prin intermediul abilităților lor creative.
Cercetarea a analizat opiniile a circa 7.000 de copii (cu vârstele 6-14 ani) și părinți din China, Cehia, Japonia, Polonia, Regatul Unit al Marii Britanii, Rusia și Statele Unite ale Americii. Concluziile cercetării au evidențiat nevoia de modernizare a percepțiilor dominante la nivelul societății, precum și nevoia încurajării abilităților creative ale copiilor.
Concluziile studiului
Potrivit cercetării, societatea încă manifestă viziuni limitatoare în ceea ce privește dezvoltarea creativității fetelor prin joacă. Fetele se simt mai puțin limitate și totodată manifestă mai puțină toleranță în fața discriminărilor de gen în ceea ce privește joaca și creativitatea, dat fiind că 74% dintre băieți și doar 62% dintre fete consideră că anumite activități ar trebui să fie rezervate exclusiv fetelor și, respectiv, băieților. În plus, fetele au arătat mai multă deschidere către jocuri creative, prin comparație cu ce sunt încurajate în general să facă.
De exemplu, 82% dintre fete consideră că nu este în neregulă ca ele să joace fotbal sau ca băieții să practice baletul. În rândul băieților, procentajul este de doar 71%. Totuși, în ciuda progresului realizat în combaterea și educarea împotriva discriminărilor de la o vârstă fragedă, atitudinile și percepțiile generale legate de joacă și de cariere creative rămân inegale și limitatoare.
Pentru cele mai multe profesii creative, părinții respondenți au ales imaginea unui bărbat, indiferent de genul copiilor lor. Astfel, conform răspunsurilor părinților, aceștia sunt de aproape 6 ori mai înclinați să își imagineze un bărbat atunci când se gândesc la un atlet sau un om de știință (85% vs. 15%) și de peste 8 ori mai inclinați să își imagineze un bărbat atunci când se gândesc la profesia de inginer (89% vs. 11%). Copii participanți la studiu au manifestat opinii similare. Cu excepția fetelor. Ele sunt mult mai deschise să considere anumite profesii ca fiind adecvate ambelor sexe.
Studiul a arătat și faptul că fetele sunt de obicei încurajate să participe la activități mai degrabă cognitive sau artistice, prin comparație cu băieții, care sunt încurajați către activități fizice sau STEM. Părinții respondenți s-au declarat a fi de 5 ori mai inclinați să încurajeze o fată să danseze (81% vs 19% în cazul băieților) sau să se costumeze (83% vs. 17%). Și de 4 ori mai inclinați să recomande fetelor gătitul (80% vs. 20% în cazul băieților). Pe de altă parte, aceștia sunt de aproape 4 ori mai predispuși la a încuraja un băiat și nu o fată să programeze jocuri (80% vs 20%) sau să practice sporturi (76% vs. 24%). Sunt, de asemenea, de peste două ori mai inclinați pentru a încuraja un băiat să dezvolte jucării (71% vs. 29%).
Apel din partea LEGO pentru părinți și copii
De Ziua Internațională a Fetei, care se celebrează anual, pe 11 octombrie, Grupul LEGO face un apel către părinți și copii deopotrivă, pentru a-i încuraja să privească joaca într-o manieră incluzivă. Pentru a veni în întâmpinarea acestora, LEGO a dezvoltat un ghid în 10 pași și a invitat părinții să dezvăluie fotografii cu creațiile LEGO ale copiilor lor, alături de un mesaj AR predefinit: “Get the World Ready for Me” (“Pregătiți lumea pentru mine”).
În plus, grupul LEGO a dezvoltat mai multe scurt-metraje dedicate celebrării fetelor inspiraționale și cu spirit antreprenorial din Emiratele Arabe Unite, Japonia și Statele Unite ale Americii, fiecare dintre aceste fete contribuind deja la reconstrucția lumii prin intermediul creativității.
Fatima & Shaikha (18 ani, respectiv opt; Emiratele Arabe Unite). Fatima este cea mai tânără inventatoare din Emiratele Arabe Unite. Sora ei, Shaika, adoră spațiul și vrea să fie prima femeie care aselenizează. Chelsea (11 ani, SUA) este fondatoarea Chelsea’s Charity în cadrul căreia donează materiale artistice copiilor nevoiași. Face asta pentru a-i ajuta să își exprime emoțiile într-un mod artistic. De asemenea, asta îi ajută să depășească obstacolele și provocările personale.
Mahiru (11 ani, Japonia) face parte din SEEDS+, o trupă muzicală formată din elevi a cărei misiune este să aducă bucurie prin intermediul muzicii și al creativității. Totodată, își dorește să ajute la refacerea imaginii orașului din care provine. Campania va fi amplificată prin parteneriate locale și activități dedicate, în diverse locații de pe glob.
Dicționar
Stereotip: care se repetă în aceleași condiții, care este mereu la fel, neschimbat, obișnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare.