Podul lui Winnie the Pooh este de vânzare. Cât costă
Unul dintre cele mai iubite personaje este ursulețul galben îmbrăcat într-un tricou roșu. Toată lumea știe cât de mult iubește mierea. Podul ilustrat în poveștile lui Winnie the Pooh este de vânzare. El a fost scos la licitație în Marea Britanie.
Winnie the Pooh a luat naștere după ce autorul Alan Alexander Milne a fost inspirat de jucăriile fiului său, Christopher Robin. Scriitorul a creat povești pentru fiul lui pornind de la prietenii acestuia de pluș. Acum, podul ce l-a inspirat pe Alan Alexander Milne a fost scos la licitație de Summers Place Auctions. Prețul estimat de casa de licitații a fost de 40.000 – 60.000 de lire sterline. Asta înseamnă aproximativ 47.000 – 70.000 de euro. Acest pod emblematic, asociat pentru totdeauna cu cărțile Winnie the Pooh, a fost construit inițial în 1907 în pădurea Ashdown.
Un pod de zeci de ani
Cunoscut inițial sub numele de Podul Posingford, Christopher Robin s-a jucat pe el în anii 1920, în copilărie, împreună cu tatăl său. Împreună au inventat și un joc, „Pooh sticks”, cel care a fost sursă de inspirație pentru cărțile ulterioare, se arată pe site-ul casei de licitații. Deși poveștile erau concepute de Alan Alexander Milne, cărțile n-ar mai fi fost la fel de interesante dacă nu aveau ilustrații. De ele s-a ocupat Ernest Shepard. Podul original a fost restaurat și reconstruit de-a lungul anilor reproducând ilustrațiile originale ale lui Shepard. În 1979 a fost redeschis de Christopher Robin Milne și redenumit oficial de acesta Podul Poohsticks.
Până în 1999, podul a fost uzat și degradat de nenumăratele mii de vizitatori, astfel că a fost înlocuit cu un pod nou, construit cu un ajutor financiar considerabil din partea grupurilor locale și a Disney Corporation. Podul original a fost demontat și depozitat timp de mulți ani în Ashdown Forest Centre, până recent, când consiliul parohial local a dat permisiunea de a-l salva. În prezent, acesta a fost complet restaurat și reconstruit folosind lemn de stejar și ținându-se cont de elementele originale. Alan Alexander Milne a scris două cărți de proză și două colecții de poezii ce-l aveau în prim plan pe Winnie the Pooh și prietenii lui, conform garynevillegasm.com.
Cum a luat naștere Winnie the Pooh
Pe Winnie îl știe toată lumea, însă nu toată lumea știe cum a apărut el. Băiețelul autorului avea un ursuleț de pluș pe care l-a numit Winnie, iar tatăl lui îi spunea povești folosindu-l drept personaj. Povestea este totuși mult mai complexă. Numele ursulețului nu a fost ales întâmplător. Christopher a insistat să meargă la grădina zoologică, loc unde era un urs tare prietenos pe nume Winnipeg.
Îi plăcea atât de mult de ursul acela încât i-a pus nume ursulețului de pluș Winnie the Pooh. Numele este o combinație între numele ursului de la zoo și porecla pe care i-a dat-o unei lebede pe care obișnuia să o hrănească. Winnipeg, ursul de la zoo, are și el o poveste. Despre el am vorbit într-un alt articol pe care vă invităm să-l citiți aici.
De-a lungul timpului au apărut tot mai multe povești cu celebrul urs Winnie the Pooh. Chiar și filme. Unul dintre ele îl prezintă pe Christopher Robin când e mare și are propria lui familie. El se reîntâlnește cu ursulețul lui din copilărie după ce acesta apare și îi cere ajutorul fiindcă prietenii lui au dispărut. Filmul se numește „Christopher Robin și Winnie the Pooh”. Un alt film cu cei doi e „Good by Christopher Robin”.