Săptămâna Mondială a Spațiului. Cum sărbătorește păpușa Barbie acest eveniment
Această săptămână este Săptămâna Mondială a Spațiului. Pentru a onora acest eveniment, Mattel Inc a lansat o păpușă Barbie deosebită. Iată mai multe detalii.
Spațiul cosmic a fost mereu un subiect fascinant pentru omenire. Încă din antichitate oamenii cercetau și urmăreau stelele de pe cer și chiar celelalte planete din sistemul nostru solar. Totuși, abia foarte recent am început cu adevărat explorarea acestuia. Pe 4 octombrie 1957 a fost lansat în spațiu Sputnik 1, primul satelit făcut de om. El a deschis porțile explorării spațiale pentru omenire.
În onoarea acestui eveniment istoric, Națiunile Unite au lansat Săptămâna Mondială a Spațiului. Ea se sărbătorește în acest an între 4 și 10 octombrie. În fiecare an această săptămână are o temă diferită. Tema de acum este „Femei în spațiu”.
Păpușa Barbie dedicată evenimentului
Pentru a onora această temă care promovează egalitatea între genuri, producătorul de jucării Mattel Inc s-a asociat cu Agenția Spațială Europeană (ESA) și cu astronauta Samantha Cristoforetti, în vârstă de 44 de ani. Cea din urmă se află în prezent într-o perioadă de pregătire pentru o viitoare misiune la bordul Stației Spațiale Internaționale. Se crede că va părăsi Pământul în aprilie 2022.
Această colaborare constă dintr-o păpușă Barbie dedicată astronautulei italiene. Ba chiar mai mult, păpușa s-a antrenat și ea alături de Samantha, plutind chiar și la gravitație zero. Ulterior, păpușa va pleca în spațiu împreună cu restul echipajului.
Sumele încasate vor fi donate
„Păpușa, această Samantha în miniatură, a mai participat la un zbor parabolic, așa că are deja ceva experiență în imponderabilitate”, a declarat Crisforetti într-un mesaj video.
„Sper că, arătând aceste lucruri, putem crea o doză de entuziasm în special în rândul tinerelor fete. Poate aceste imagini vor trezi o scânteie de pasiune în inima unei fete, ceea ce ar fi incredibil”, a adăugat ea.
Pagina dedicată păpușilor Barbie a publicat cu această ocazie mai multe materiale educaționale despre spațiu. De asemenea, sumele încasate în urma vânzării păpușii astronaut vor fi donate organizației Women in Aerospace. Această organizație susține și oferă burse tuturor femeilor doctoranzi ce doresc să lucreze în acest domeniu.