Atelier de pictură în stil baroc pentru copii, de Ziua Timișoarei
Baroque II Urban, proiectul care aduce publicului timișorean un mod inedit de percepție a artei, vine cu o nouă supriză. De această dată, împreună cu partenerul oficial, compania timișoreană AZUR, se va crea pentru copii un eveniment special care îi va introduce în tainele barocului, le va deschide percepția spre arta contemporană și, cel mai important, le va oferi posibilitatea de a încerca ei înșiși să devină pictori și să descopere cum pot să realizeze portrete spectaculoase în stilul deja consacrat, totul sub îndrumarea artistei Lorena Diana Garoiu, care este una dintre cele mai talentate în portretistică. Copiii vor putea face un tur de expoziție, pentru a înțelege mai bine elementele care definesc stilul baroc, dar și pentru a-și face o mai bună impresie asupra identității socio-culturale a orașului, precum și pentru a pătrunde în pictura contemporană a artistului Gheorghe Fikl.
Atelierul este gratuit, dar necesită înscriere prealabilă printr-un mesaj pe pagina de Facebook a Baroque||Urban. [social link=”https://www.facebook.com/baroqueurban/?fref=ts” icon=”62221″]
Atelierul se va desfășura azi, miercuri, 3 august, de la ora 17:00 la ora 18:30, în Piața Unirii nr. 1, în fața Muzeului de Artă – Palatul Baroc și se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani. Evenimentul organizat în cadrul proiectului Baroque||Urban este susținut de Primăria Municipiului Timișoara și compania Azur și se înscrie în programul manifestărilor dedicate Zilei Timișoarei.
În caz de vreme nefavorabilă, atelierul se va ţine în interiorul Muzelui de Artă – Palatul Baroc. Expoziția BaroqueǁUrban este deschisă la Muzeul de Artă din Timișoara, între 23 iulie și 23 septembrie.