„Minunatele aventuri ale lui Nils Prichindelul” deschid noua stagiune a Trupei Marionete
Noua stagiune a Trupei Marionete debutează cu „Minunatele aventuri ale lui Nils Prichindelul”. Spectacolul are loc duminică, în data de 19 septembrie, de la ora 11:00.
Scena Trupei Marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad își așteaptă, din nou, spectatorii. Primul spectacol al stagiunii 2021 – 2022 se va desfășura în conformitate cu prevederile scenariului sanitar aprobat de autorități. Aventurile lui Nils Prichindelul vor fi puse în scenă de actorii Adina Doba, Sorin Dorobanțu, Oana Rogojină, Mircea Moș și Cristian Bordaș. De regia spectacolului „Minunatele aventuri ale lui Nils Prichindelul” s-a ocupat Adela Moldovan. Scenografia a fost gândită de Marian Sandu, iar de muzică a avut grijă Cári Tibor.
„Ne dorim ca noua stagiune, care stă sub semnul a 70 de ani de teatru de marionete la Arad, să fie una… de ținut minte. Prima parte a ei înseamnă, pentru cei mai mici și mai fideli spectatori ai noștri, o invitație la Festivalul Internațional de Teatru de Animație „Euromarionete”, între 10 și 15 octombrie. Dar și o premieră: „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” de Eduard Covali, în regia lui Ștefan Iordănescu. Sperăm ca situația epidemiologică să ne permită să ne ținem porțile deschise pentru spectatori”, spune Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.
Mai multe despre „Minunatele aventuri ale lui Nils Prichindelul”
Spectacolul de duminică de la ora 11:00 se adresează celor de peste patru ani și are o durată de 50 de minute. Actorii vor spune povestea lui Nils Holgersson. El este un băiat răutăcios care e pedepsit de Spiriduș transformându-l în prichindel. Va pleca în zbor, pe spinarea lui Martin, gâscanul, spre Nord. Scopul este să-l caute pe cel pe care l-a supărat pentru a-și cere iertare. Micul năzdrăvan va avea parte de o călătorie plină de pericole, dar și de aventuri uimitoare, adevărate lecții de curaj, prietenie și încredere.