Trei elevi români la tabăra internațională a Rangerilor Juniori din Europa
La câteva zile după încheierea celei de-a cincea ediții a tabereiRanger Junior în Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu, trei rangeri juniori din Munții Țarcu reprezintă România la tabăra internațională a Rangerilor Juniori din Europa. Organizată de Federația Europarc in Parcul National Gauja, tabăra are loc între 10-16 Iulie și reunește 50 de reprezentanți a 15 parcuri naționale și o rezervație naturală din Germania, Scoția, Letonia, Estonia, Polonia, Olanda, Spania, Italia, Slovenia și România.
Pentru a treia oară începând cu anul 2013, rangerii juniori din Munții Țarcu vor trăi o experință de neuitat alături de alți rangeri din Parcuri Naționale din Europa. Copiii vor prezenta Situl Natura 2000 Munții Țarcu și ariile naturale protejate din România și, prin interacțiunile cu ceilalți participanți vor înțelege câte de apreciată și cum e pusă în valoare natura sălbatică în alte țări europene.
Elevii Marieta Mihali din Măru, Alin Berzescu din Teregova și Ovidiu Ursulescu din Cornereva, însoțiți de biologul voluntar Ionela Slejiuc și rangerii voluntari din Munții Țarcu Alin Ciulă și Kalman Ambruș, vor participa la activități alături de rangeri juniori din Parcul Național Pădurea Bavareză din Germania, Parcul Național Triglav din Slovenia, Parcul Național Cairngorms din Soția și alte 10 Parcuri Naționale din Europa.
Participanții la tabăra internațională a rangerilor juniori sunt elevi care s-au remarcat în activitățile ranger junior propuse de către Asociația Aștitudine Filiala Banat în cadrul proiectului ”Ranger Junior in Situl Natura 2000 Munții Țarcu”finanțat de Fundația Pentru Parteneriat și MOL România: lecții despre natură în școli, concursuri de protecția mediului și excursii în Munții Țarcu.
Asociaţia Altitudine Filiala Banat derulează din 2011 ani programe şi tabere de tip ranger junior în zona Munţilor Ţarcu. Peste 1600 de elevi au participat la lecții despre Situl Natura 2000 Munții Țarcu în școlile din vecinătatea Munților Țarcu, 230 de elevi au participat la concursuri despre natură, 180 de elevi au participat la tabere Ranger Junior în Munții Țarcu. Membră a Federației Europarc, Asociația Altitudine a facilitat accesul Rangerilor Juniori din Munții Țarcu la tabere internaționale organizate de către Federația Europarc în parcuri naționale din Europa: Tabăra Internațională din Parcul Național Padurea Bavareză din Germania (2013) și Parcul National Krkonose din Cehia (2014)