Mediu sigur pentru Copii în Sport. Proiectul care are ca scop protejarea micilor atleți
19 cluburi sportive s-au angajat să protejeze tinerii atleți. Această decizie face parte din proiectul „Mediu sigur pentru Copii în Sport”. Iată ce presupune acest proiect dar și care sunt cluburile care au semnat până acum acordul.
Cluburile sportive din România vin în ajutorul copiilor. La inițiativa Fundației Terre des hommes Romania, 19 astfel de cluburi au semnat un angajament public. Prin acest angajament, ele promit că vor lua măsuri specifice pentru a proteja toți copiii care se antrenează și fac sport în cadrul lor.
Această inițiativă este făcută în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA), Federația Română de Fotbal, Federația Română de Gimnastică și specialiști în protecția copilului. Împreună ei au dezvoltat proceduri de siguranță și protecție a copilului în cadrul proiectului european Mediu sigur pentru Copii în Sport.
Peste 200 de profesioniști au participat la cursuri despre siguranța copiilor
Proiectul a fost lansat în cadrul unei gale care s-a desfășurat pe 7 septembrie. În cadrul acesteia a avut loc o dublă premiere. Prima a fost lansarea unei certificări pentru cluburile sportive care îi protejează cel mai bine pe copii. Toate cluburile din țară au fost invitate să semneze această politică de siguranță a celor mici.
Cea de-a doua a fost premierea copiilor care au creat desene în cadrul concursului „Devino creatorul siglei Siguranța copiilor în sport!”. Sigla câștigătoare va deveni cea care certifică recunoașterea publică pentru cluburile care garantează siguranța copiilor.
Mediu sigur pentru Copii în Sport a desfășurat de-a lungul său cursuri pe tema siguranței și protecției copilului. La acestea au participat peste 200 de profesioniști din 30 de cluburi sportive. Este vorba de cluburi care aparțin fie de Federația Română de Fotbal, fie de Federația Română de Gimnastică.
De asemenea, au fost organizate și activități pentru copii. Ei au fost încurajați să-și facă vocea auzită și să-și spună cerințele și așteptările. Drept urmare a fost fondat Grupul Consultativ al Copiilor. În cazul în care sunteți un profesor de sport și sunteți interesați de acest proiect, materialele educative despre acest proiect pot fi accesate folosind acest link.
Terre des hommes este cea mai importantă organizație elvețiană de protecție a drepturilor copiilor. Ei au o istorie de peste 60 de ani în toată lumea. În România, organizația a ajuns în anul 1992. În prezent, Terre de hommes este printre puținele organizații care desfășoară proiecte speciale pentru copiii afectați de migrație sau pentru cei care intră în contact cu justiția.
Care sunt cele 19 cluburi
Cele 19 cluburi sportive din țară care au semnat politica de siguranță și protecție a copilului sunt: