20 de ani de la cel mai grav atentat terorist. Cum a schimbat fața lumii
Se împlinesc 20 ani de la sângeroasele atentate din 11 septembrie 2001, una dintre cele mai întunecate zile din istoria americană. 19 teroriști jihadiști au deturnat patru avioane civile, două dintre ele distrugând celebrele Turnuri Gemene din New York.
În 11 septembrie 2001, o serie de atacuri sinucigașe îndreptate împotriva Statelor Unite, coordonate de Al-Qaeda, au șocat întreaga planetă.
Al-Qaeda este organizația teroristă fondată în august 1988 care sprijină activitățile extremiste islamice în lume. Fondatorul, liderul și principalul finanțator al ei a fost Osama bin Laden, un milionar de origine saudită.
Ce s-a întâmplat în 11 septembrie 2001
În acea dimineață, 19 teroriști au deturnat patru avioane de pasageri care se deplasau către San Francisco și Los Angeles. Apoi le-au transformat în adevărate proiectile pentru anumite clădiri-țintă. După preluarea controlului avioanelor, teroriștii au intrat cu două în Turnurile Gemene World Trade Center, adevărate simboluri ale New York-ului.
În urma acelui atac, au murit toate persoanele de la bordul aeronavelor, dar și mulți oameni care lucrau în cele două clădiri. După două ore, ambele construcții s-au prăbușit, distrugând și alte clădiri din jur.
Apoi, teroriștii au prăbușit un al treilea avion în clădirea Pentagon din Arlington, Virginia, lângă Washington, D.C. Al patrulea avion s-a prăbușit pe o câmpie în Pennsylvania, după ce unii dintre pasageri și membrii ai echipajului au încercat să recâștige controlul avionului, pe care teroriștii îl îndreptau către Washington, D.C.
Bilanțul victimelor atacului
În total, în urma atacurilor, au murit 2.993 de oameni, inclusiv cei 19 teroriști. Cele mai multe victime erau civile, care proveneau din 90 de țări, cu vârste cuprinse între 2 și 85 de ani, majoritatea fiind bărbați. Printre victime s-au aflat și cinci români.
Atacul a fost orchestrat de liderul al Qaeda, Osama bin Laden, care a murit în 2011, opunându-se arestării. Interesant este, că într-o biserică din Timișoara, România, el este pictat ca reprezentare a diavolului, a răului absolut.
Legătura dintre Al-Qaeda și talibani
Talibanii din Afgnaistan au fost înlăturaţi de la putere în toamna anului 2001 deoarece ofereau adăpost teroriştilor al-Qaeda şi liderului lor de atunci, Osama bin Laden. Intervenţia americană în Afganistan a început la câteva săptămâni de la atacurile teroriste din 11 septembrie, care au îndoliat şi marcat profund America.
Scopul intervenţiei, şi anume împiedicarea Afganistanului de a fi o rampă de lansare de atentate pentru al-Qaeda, a fost atins cu mulţi ani în urmă. Acum există temeri că Afganistanul ar putea redeveni o bază pentru terorişti, cu precădere al-Qaeda. De altfel, al-Qaeda i-a felicitat săptămâna trecută pe talibani pentru revenirea la putere în Afganistan şi s-a angajat să-şi continue jihadul.
O comemorare dramatică
În septembrie 2021 Statele Unite se pregătesc să comemoreze 20 de ani de la atentatele din 11 septembrie. Multe întrebări au rămas fără răspuns, de la identificarea dispăruţilor până la, mai ales, pedepsirea celor vinovaţi. Noi informaţii făcute publice vin să dea speranţă familiilor victimelor, dar dosarul celui mai ucigător atac din istoria Statelor Unite este departe de a fi închis.
La câteva săptămâni după atacuri, numărul estimat al morților era de peste 6.000. Municipalitatea a putut identifica rămășițele doar a aproximativ 1.600 dintre victimele de la World Trade Center. 22.000 de fragmente umane neatribuite au fost recuperate din ruinele turnurilor prăbușite ale World Trade Center, aproape 40% din totalul morților sunt persoane date dispărute, peste 1.100 dintre victime.
Numeroase familii se plâng în interviuri acordate zilele acestea că lipsa celor dragi pierduți în timpul atentatelor nu s-a stins şi că mai grav decât orice este că nu sunt pedepsiți vinovații.
Ultimele știri despre investigație
Președintele Joe Biden a ordonat recent Departamentului Justiției să declasifice documentele secrete privind ancheta. Noul judecător militar care prezidează procesul de la Baza Guantanamo, în care cinci bărbați sunt judecaţi sub acuzația de organizarea atentatelor, a cerut ca procedurile să fie accelerate. El a admis că pedeapsa cu moartea ar putea fi luată în calcul. Avocatul lui Khalid Sheikh Mohammed, creierul complotului terorist, s-a plâns că i-a fost torturat clientul în detenție. Acesta a fost întemnițat acum 15 ani, dar procesul s-a blocat în 2019, din cauza pandemiei.
Dicționar:
Jihadist: luptător musulman care extinde religia islamică, modul ei de viață individuală și organizarea socială care decurge din ea.
Taliban: o persoană care aparține unei mișcări musulmane sunnite și fundamentaliste, răspândite în Pakistan și mai ales în Afghanistan.