ISJ Timiș propune trei variante de vaccinare pentru elevi
Câteva zile îi mai desparte pe elevi de începerea noului an școlar. Inspectoratul Școlar Județean Timiș (ISJ) spune că unitățile de învățământ sunt pregătite. În ceea ce privește posibilitatea de vaccinare, ISJ Timiș propune câteva variante de vaccinare pentru elevi și nu numai.
„În aceste unități de învățământ, la cabinetele școlare ale acestor unități de învățământ, de săptămâna viitoare se pot vaccina elevii, profesorii, părinții. Fără nici un fel de problemă. În plus, în urma discuției cu DSP, s-a stabilit că dacă la nivelul unității de învățământ, în afara acestor centre, există solicitări din partea elevilor și cadrelor didactice, se vor crea echipe mobile de la centrul de vaccinare de la Isho. Ele se vor deplasa la unitatea de învățământ pentru vaccinare”, a precizat Marin Popescu, inspectorul școlar general al județului Timiș.
Vaccinarea elevilor în restul județului
Pe lângă cele două variante de vaccinare, mai există una dedicată în special celor din mediul rural. Inspectoratul Școlar Județean Timiș va identifica locurile în care există dorință de vaccinare. Apoi, o echipă mobilă de la Spitalul Militar va merge acolo.
„La nivelul județului Timiș, și mă gândesc aici în afara Timișoarei și Lugojului, în baza parteneriatului pe care-l avem cu Spitalul Clinic Militar de Urgență Dr. Victor Popescu, în urma discuției pe care am avut-o cu comandantul unității, am stabilit că mergem pe același mode. Adică cel pe care l-am folosit și-n primăvară. Inspectoratul școlar va identifica, ca urmare a solicitărilor venite din partea unităților de învățământ, nevoia de vaccinare în unitatea de învățământ din mediul rural. Va pune la dispoziție transportul, iar o echipă mobilă de la Spitalul Militar se va deplasa în fiecare unitate de învățământ din mediul rural. Acolo se pot vaccina elevii, profesorii, părinții sau membrii comunității”, a mai spus Marin Popescu.