Începe concursul anual de traducere pentru liceeni al Comisiei Europene
Liceele din toate țările din Uniunea Europeană pot începe să se înscrie la „Juvenes Translatores”, concursul anual de traducere al Comisiei Europene.
Liceele din UE pot să se înscrie online la concurs, oferindu-le elevilor șansa de a se lua la întrecere cu colegi din întreaga UE. Anul acesta, tinerii liceeni vor traduce texte cu tema: „Să pornim pe calea cea bună, către un viitor mai verde”.
Tema și scopul concursului
„Scopul concursului este de a-i inspira pe tineri stârnindu-le interesul față de cariera de traducător. Pe un plan mai general, are scopul de a promova învățarea limbilor străine. Tema este în concordanță cu una dintre cele mai importante priorități politice ale UE, Pactul verde european. Acesta interesează în mod deosebit tânăra generație. Pe lângă abordarea acestui subiect interesant, concursul are drept scop să reunească tineri din diferite țări pasionați de limbile străine. Aceasta pentru a-i încuraja și a-i ajuta să depășească barierele dintre oameni și culturi. Capacitatea de a comunica și de a se înțelege reciproc, depășind diferențele, este esențială pentru prosperitatea Uniunii Europene”. Este ceea ce a declarat Johannes Hahn, comisarul pentru buget și administrație.
Participanții pot alege să traducă între oricare două dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE. Numărul combinațiilor posibile este de 552. La ediția de anul trecut a concursului, elevii au utilizat 150 de combinații diferite.
Detalii organizatorice
Înscrierea pentru școli, prima parte a procesului, care cuprinde două etape, este deschisă până la 20 octombrie 2021 la ora 12.00 (CET). Profesorii pot face înscrierea în oricare dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE.
Ulterior, Comisia va invita 705 școli la etapa următoare. Numărul școlilor participante din fiecare țară va fi egal cu numărul de locuri deținut de țara respectivă în Parlamentul European, selecția școlilor efectuându-se aleatoriu, cu ajutorul calculatorului.
Școlile alese vor desemna apoi între doi și cinci elevi pentru a participa la concurs. Elevii pot avea orice cetățenie, însă toți participanții trebuie să fie născuți în anul 2004.
Concursul se va desfășura online, la 25 noiembrie 2021, în toate școlile participante.
Câștigătorii – câte unul din fiecare țară – vor fi anunțați la începutul lunii februarie 2022.
În cazul în care condițiile o vor permite, ei vor fi invitați să își primească premiile în primăvara anului 2022 în cadrul unei ceremonii desfășurate la Bruxelles. Tot cu această ocazie vor avea posibilitatea de a se întâlni cu traducători profesioniști de la Comisia Europeană și de a afla mai multe despre această profesie și despre activitatea din domeniul limbilor străine.
Cui se adresează concursul
Direcția Generală Traduceri a Comisiei Europene organizează concursul „Juvenes Translatores” („tineri traducători” în limba latină) în fiecare an, începând din 2007. Concursul promovează studiul limbilor străine în școli. Le oferă tinerilor posibilitatea de a avea o primă impresie despre ce înseamnă să lucrezi ca traducător. Publicul-țintă sunt elevii de liceu în vârstă de 17 ani, iar concursul se desfășoară simultan în toate liceele din UE selectate.
Concursul i-a inspirat și i-a încurajat pe unii participanți să urmeze studii universitare în domeniul limbilor străine și să devină traducători profesioniști. Concursul oferă și oportunitatea de a evidenția bogata diversitate lingvistică a UE.