Acest aliment ne scurtează viața. Descoperirea cercetătorilor americani
Acest aliment ne scurtează viața. Cercetătorii americani ne avertizează în legătură cu un fel de mâncare iubit de copiii și de adulții de pe tot globul. Iată despre ce este vorba.
Cu toții putem fi de acord că mâncarea fast-food nu este cea mai sănătoasă din lume. Totuși, nu putem contesta faptul că, de cele mai multe ori, ea este delicioasă. Din această cauză trebuie să ne gândim mereu dacă mâncarea respectivă este destul de bună încât să ne punem sănătatea la risc.
Se pare că o mâncare fast-food le întrece pe toate atunci când vine vorba despre cât de nesănătoasă este. O singură porție ar putea să ne scurteze viața cu 36 de minute. Ce este și mai grav este că această mâncare este iubită de copiii și de adulții din toată lumea.
Cercetătorii Universității Michigan, Statele Unite, au fost curioși să afle care mâncăruri afectează speranța de viață a unei persoane. Pentru a testa acest lucru, ei au evaluat peste 5.800 de mâncăruri diferite.
Aceștia au scos la iveală faptul că renumitul hotdog scade speranța de viață a celui care-l consumă cu 36 de minute. Ca să vă faceți o idee cât de nesănătos este acest tip de mâncare, oamenii de știință au descoperit alimente care chiar ne lungesc viața.
Nu trebuie să renunțăm de tot la hotdogi
Poate ați văzut în diverse filme sau în seriale americane acele concursuri de mâncat hotdogi. Acestea nu sunt fictive, ci au loc și în realitate. Unul dintre campionii Statelor Unite este Joey Chestnut. În cadrul unui singur concurs, el a mâncat 1.094 de hotdogi. Asta înseamnă că și-a scurtat speranța de viață cu 656 de ore sau 27 de zile într-o singură competiție.
„Cred că dacă mănânci hotdogi în stilul lui Joey, acesta (studiul) s-ar putea să reprezinte un punct de cotitură în viața ta care să te convingă să îți reduci puțin consumul”, a afirmat pentru ABC7 nutriționista Christy Brissette.
„E în regulă dacă te bucuri de un hotdog din când în când. Toată lumea vrea să aibă mâncăruri gustoase în viața lor, face parte din bucuria mâncatului”, a adăugat aceasta.
Christy Brisette vine cu un sfat pentru toți amatorii de fast-food și în special de hotdogi. Ea ne recomandă să folosim sistemul 80-20. El presupune să mâncăm sănătos 80% din timp, în restul de 20% putând să consumăm și alimente mai puțin hrănitoare, precum hotdogul.