POVEȘTILE MÂNCĂRURILOR. Cum au fost ele inventate: Tortul de nuntă
Povestea despre tortul de nuntă începe încă de pe timpul Imperiului Roman, înainte ca rețete precum cea de marțipan sau prăjituri fierbinți cu miez de înghețată să fi fost inventate.
De-a lungul anilor, tortul de nuntă a fost centru de interes pentru numeroase obiceiuri și tradiții, iar unele dintre ele au făcut față testului timpului, în timp ce altele nu.
Tortul de nuntă în Imperiul Roman
Istoria acestui desert începe încă de pe vremea Imperiului Roman. Pe atunci mirele trebuia să mănânce în ziua nunții dintr-o bucată de pâine din orz, special făcută pentru acea ocazie, și să rupă restul turtei deasupra capului miresei. Acest lucru însemna terminarea perioadei de feciorie a fetei și dominarea ei de către soț. Pe măsură ce torturile au evoluat în unele mai sofisticate, a devenit mai putin practic să fie rupte deasupra capului miresei.
De altfel, tradiția a dispărut destul de repede în anumite locuri, dar in nordul Scoției încă se mai păstra în secolul al XIX-lea. Tot în această zonă, prietenii miresei îi puneau acesteia un șervet alb pe cap, iar apoi răsturnau un coș de pâine deasupra ei.
Este dificil de spus de ce unele tradiții au dispărut în timp, iar altele dăinuie până în ziua de astăzi. Poate aerul ușor dominator al unora dintre ele ar putea fi o explicație validă.
Tortul de nuntă în epoca medievală
În Anglia medievală, torturile de nuntă erau produse de patiserie de tipul pâinilor, fără zahăr. Nu sunt mărturii în privința vreunui tip anume de tort sau prăjitură, însă există povești în legătură cu obiceiul de a le oferi mirilor o grămăjoară de checuri mici și dulci. Cuplul trebuia să încerce să se sărute deasupra dulciurilor. Dacă reușeau să facă acest lucru însemna că vor avea mulți copii.
La mijlocul secolului al XVII-lea și până în secolul al XIX-lea, tarta miresei devenise o rețetă populară. Ea era umplută cu pâine dulce, carne tocată de porc sau cu carne de berbec. Un ingredient principal la această rețetă era un inel de sticla ce era strecurat în compoziția sa. Se spunea că cea care care găsea inelul era următoarea care se va căsători. Numele „tarta miresei” semnifica, încă de pe atunci, că fata avea să fie centrul atenției la o nuntă.
Treptat, torturile au înlocuit de tot plăcinta sau tarta miresei. Primele erau cu un singur strat de cremă, în general de prune, cu mici variații. La scurt timp a apărut varianta în mai multe straturi pe care o cunoaștem astăzi, care s-a sofisticat pe parcurs.
În secolul al VIII-lea cofetarii londonezi au adus cea mai importantă inovație. Se spune că ajutorul unui cofetar, îndrăgostit de fiica patronului său, i-a copt un tort supraetajat, umplut cu cremă și împodobit cu numeroase dantelării din zahăr. El s-a inspirat după turla impresionantă a Bisericii Miresei din capitala londoneză.
Tortul de nuntă și semnificația lui
Preferința pentru torturile complet albe a devenit o adevărată modă în Epoca Victoriană. Tortul alb simboliza puritatea miresei, iar glazura scumpă din zahăr alb era o mândrie pentru familia miresei, simbolizând bogăția.
Mirele și mireasa trebuie să taie tortul împreună, dar nu oricum! Mireasa este cea care pune mâna prima pe cuțit, iar mirele își pune mâna peste mâna ei pentru a o ajuta. În acest fel, cei doi își promit că vor fi împreună la bine și la greu, că bărbatul o va sprijini în orice moment, iar femeia va ține familia unită.