Muzeu dedicat lui Hans Christian Andersen, scriitorul copilăriei noastre
Danemarca a inaugurat un muzeu dedicat lui Hans Christian Andersen, în oraşul natal al scriitorului, Odense. Hans Christian Andersen a fost scriitor și poet, dar este celebru în lumea întreagă datorită basmelor sale. Ele sunt cele care l-au făcut faimos în întreaga lume încă din timpul vieţii sale.
În orașul Odense, din Danemarca, a fost inaugurat un nou muzeu dedicat scriitorului și poetului Hans Christian Andersen. El a devenit cel mai cunoscut scriitor danez datorită minunatelor basme care ne-au luminat copilăria.
Din copilărie a fost pasionat de literatură și era de o inteligență și imaginație sclipitoare. Copil fiind, memora integral piesele lui William Shakespeare și le recita folosind păpușile sale în loc de actori.
Personalitatea lui Hans Christian Andersen
Povestiri precum “Mica Sirenă”, “Hainele cele noi ale împăratului”, “Prinţesa şi bobul de mazăre”, “Răţuşca cea urâtă”, “Crăiasa zăpezii” şi “Soldăţelul de plumb”, „Fetița cu chibrituri” au făcut din H.C. Andersen cel mai cunoscut scriitor danez din lume.
Primele dintre acestea erau poveştile auzite în oraşul natal, pentru evocarea cărora scriitorul a apelat la amintirile sale. Din cele peste 150 de poveşti scrise de Andersen de-a lungul vieţii, doar câteva sunt repovestiri ale basmelor populare.
Celelalte prezintă, sub forma basmului, propria sa lume interioară, autorul regăsindu-se printre cele mai importante personaje. Din această cauză, Andersen a acordat o mare importanță vocii naratorului, care, uneori, este mai importantă decât narațiunea.
Potrivit lui Neil Philip, Andersen era răţuşca cea urâtă, mereu marginalizată de ceilalţi. Tot el era și studentul timid din ”Florile micuţei Ida”, personaj stingher în prezenţa adulţilor, dar încântat să spună poveşti copiilor.
De regulă, era personajul sărac, dispreţuit, marginalizat, dar înzestrat cu haruri deosebite, întruchipat fie de un om de zăpadă sau chiar de un brad.
Muzeu dedicat lui Hans Christian Andersen
În onoarea lui Andersen, în oraşul natal al scriitorului, Odense, miercuri s-a inaugurat un nou muzeu în prezența reginei Margareta a II-a a Danemarcei
Vastul proiect de renovare a unui fost muzeu, considerat învechit, a fost realizat de arhitectul japonez Kengo Kuma, creatorul noului stadion olimpic din Tokyo.
Arhitectul s-a inspirat din „Cutia cu iască”, unul dintre basmele scriitorului danez, conţinând un arbore ce aparţine unei lumi subterane. În mod simbolic, două treimi din spaţiul expoziţional se află sub nivelul solului.
“Ideea aflată în spatele designului arhitectural seamănă cu metoda lui Anderson, în care o lume mică se transformă dintr-o dată într-un univers mult mai mare”, a explicat arhitectul japonez înaintea ceremoniei de inaugurare.
Clădirea combină lemn şi sticlă în construcţii circulare într-o grădină cu alei pavate şi garduri verzi înalte şi atent tăiate. Întreaga clădire a avut un cost final de aproximativ 390 de milioane de coroane daneze (circa 52 de milioane de euro), asigurat în mare parte de o fundaţie privată.
Scriitorul copilăriei noastre
În portul din Copenhaga există o statuie a micii sirene, plasată în memoria lui Hans Christian Andersen. Statuia din bronz, creată în 1913, omagiu adus eroinei din povestea ”Mica sirenă”, a devenit simbolul țării și al oraşului Copenhaga. În plus, Odense, oraşul natal al lui Andersen, a devenit un oraş al statuilor. La fiecare pas întâlnindu-se sculpturi după personajele sale.
În semn de recunoaștere, 2 aprilie, ziua nașterii lui Andersen, este celebrată drept Ziua Internațională a Cărții pentru Copii.