Peste 2.900 de elevi din județul Sibiu se pregătesc de Evaluarea Națională
Absolvenții de clasa a VIII-a au avut timp până vineri, 11 iunie, să se înscrie pentru a susține examenul de Evaluare Națională. Acesta va începe marți, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Peste 2.900 de elevi din județul Sibiu se pregătesc de Evaluarea Națională.
Cea de-a doua probă a examenului, la Matematică, va avea loc joi, 24 iunie. Ultima probă va avea loc vineri, 25 iunie, la Limba și literatura maternă. Toate probele pentru examenele naționale vor începe la ora 9,00. Pentru rezolvarea subiectelor elevii au la dispoziție două ore. Orice greșeală se taie cu o linie orizontală și se completează lângă cu răspunsul considerat corect.
Pentru a susține examenele elevii trebuie să aibă la ei un act de identitate. Pe lângă mai au nevoie de instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor. La proba de Matematică elevii mai au nevoie de creion negru și instrumente de desen. Totodată, pentru a susține examenele, elevilor le este interzis să aibă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, etc. Sunt obligați să depoziteze aceste lucruri într-o sală dedicată obiectelor personale. Bineînțeles, este interzis accesul în sală cu orice fel de lucrări sau materiale. Evident, le este interzis accesul în sală cu orice mijloc electronic de calcul sau de stocare de informații.
Cei peste 2.900 de elevi din județul Sibiu care se pregătesc de Evaluarea Națională își vor testa cunoștințele în 79 de centre. Cele mai mari centre de examen sunt Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu (132 elevi), Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu (96 elevi) și Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu (92 elevi). De cealaltă parte, cele mai mici centre de examen sunt Școala Gimnazială „Ioan Ban Dascălu” Poiana Sibiului (10 elevi), Școala Gimnazială Nr. 23 Sibiu și Școala Gimnazială Ațel (11 elevi).
Rezultate și contestații
Primele rezultate se vor comunica marți, 29 iunie, până la ora 14,00 (în centrele de examen). „Comunicarea rezultatelor obținute la examenul de Evaluare Națională se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia”, informează Inspectoratul Școlar Județean Sibiu.
Cei care sunt nemulțumiți de note pot face contestație în 29 iunie (între orele 16,00 – 19,00) și în 30 iunie (între orele 8,00 – 12,00). Pentru asta trebuie să completeze o declarație tip în care se menționează că au luat la cunoștință că nota din urma contestației se poate modifica, prin creștere sau scădere. Nota obținută în etapa de soluționare a contestaților este nota definitivă, indiferent de punctajul obținut.
Rezultatele finale vor fi afișate duminică, 4 iulie. Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.