Din 2005, o dată pe an, muzeele Europei își deschid porțile pentru a sărbători Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu sprijinul Consiliului Europei, UNESCO și al Consiliului Internațional al Muzeelor, peste 30 de țări europene organizează acest eveniment pentru a promova cultura. La nivel național, Noaptea Europeană a Muzeelor va avea loc sâmbătă, 12 iunie, organizatorii propunând publicului o mare diversitate de expoziții, spectacole, concerte, experimente artistice, ateliere, dar și tururi interactive și activități în mediul online. La acest proiect participă 190 de spații culturale din care 50 din București, 73 de localități din 37 de județe.
La Muzeul Național al Țăranului Român, de Noaptea Europeană a Muzeelor, sunteți așteptați să vizitați patru expoziții temporare şi târgul „100 de Tradiţii Româneşti”. Program de vizitare de Noaptea Muzeelor: între orele 18.00 – 21.30 (ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator).
Evenimentele sunt următoarele:
La târgul „100 de Tradiţii Româneşti” meşteri populari şi meşteşugari vor fi prezenți în curtea muzeului cu creaţii care păstrează tradiţiile româneşti. Program de vizitare la Noaptea Muzeelor: între orele 18.00 – 21.30 (ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator).
Muzeul Municipiului București vă invită să participați la Noaptea Muzeelor de la ora 16.00 până la ora 22.00 (ultima intrare). Cu această ocazie specială, muzeele și casele memoriale din structura MMB vor putea fi vizitate gratuit.
La Palatul Suțu (Bdul Ion C. Brătianu nr. 2) sunt deschise pentru public expozițiile „Timpul Orașului”, „De la anatomia artistică la opera finită” și „Civilizația Gumelnița. Viața în sud-estul României acum 6500 de ani”.
La Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei, nr 151) se poate vizita expoziția permanentă „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute”.
De neratat este și expoziția permanentă „Pe urmele trecutului. Colecția Maria și dr. George Severeanu”, la Muzeul Dr. George Severeanu (Str. Henri Coandă nr. 26). Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck (Str. Vasile Alecsandri nr. 16) își întâmpină oaspeții cu expoziția permanentă de pictură, sculptură, grafică, dar și cu expoziția tematică „Grădina Paradisului. Desene pregătitoare”.
La Muzeul Ligia și Pompiliu Macovei (Str. 11 lunie nr. 36-38) expoziția permanentă va fi deschisă alături de expoziția tematică „Ligia Macovei și lirica lui Tudor Arghezi”. Se va putea vizita și expoziția permanentă a Muzeului Theodor Aman (Str. C.A. Rosetti nr. 8).
Muzeul Dr. Victor Babeș (Str. Andrei Mureşanu nr. 14A) oferă expoziția permanentă „Victor Babeș (1854-1926). Principii, valori, moșteniri”. Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici (Str. Dr. Nicolae Minovici nr. 1) are deschise expozițiile „Vila Dr. Nicolae Minovici: Restitutio II” și „100% RO”. Programul Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu (Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 21) este diferit, acesta fiind deschis gratuit între orele 20.00 și 2.00, pentru vizitarea expoziției permanente „Descoperim împreună Universul”.
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a pregătit sâmbătă, 12 iunie, pentru Noaptea Muzeelor, o ediție specială care cuprinde ateliere online pe platforma ZOOM pentru cei miciși prezentări filmate în expoziția permanentă, care vor putea fi vizionate pe pagina de facebook (https://www.facebook.com/muzeulantipa) și Instagram (mnin_antipa) a Muzeului Antipa.Programul special al Nopții Muzeelor de la Antipa se va desfășura între orele 14:00 și 22:00 și va cuprinde următoarele activități:
14:00 – Atelierul online „O excursie prin pădure” (grupa 6-8 ani);
14:00 – Atelierul de programare „Scratch online” (grupa 8-14 ani);
15:00 – Atelierul de programare „Scratch online” (grupa 8-14 ani);
15:00 – Atelierul online de „Recreație chimică” (grupa 7-12 ani);
16:00 – Atelierul online „O excursie prin pădure” (grupa 6-8 ani);
16:00 – Atelierul de programare „Scratch online” (grupa 8-14 ani);
16:00 – Atelierul online de „Recreație chimică” (grupa 7-12 ani);
17:00 – Atelierul de „Șah online la Antipa” (grupa 6-12 ani);
17:00 – Atelierul online de „Recreație chimică” (grupa 7-12 ani);
18:00 – Atelierul online de desen și pictură „Art Antipa” (grupa 6-12 ani).
18:00 – Atelierul online „O excursie prin pădure” (grupa 9-11 ani);
19:00 – Atelierul de „Șah online la Antipa” (grupa 6-12 ani).
Participarea la aceste întâlniri este gratuită în limita a 15 locuri/atelier, iar înscrierile se fac prin formularul de rezervare.
Link-ul de acces se trimite părinților cu o zi înainte de începerea atelierelor.
Programul special al Nopții Muzeelor la Antipa va continua cu trei prezentări ale specialiștilor Muzeului despre „Animale Nocturne”, filmate în expoziția permanentă, care vor fi difuzate exclusiv pe paginile de Facebook și Instagram ale Muzeului:
20:00 –„Animale Nocturne” – dr. Oana Paula Popa;
21:00 –„Animale Nocturne” -dr. Andrei Ștefan;
22:00 –„Animale Nocturne”-dr. Mihai Stănescu.
Muzeul Hărților vă invită între orele 14 și 23 la Noaptea Muzeelor. Cu această ocazie, se pot vedea numeroase hărți vechi dar și expoziția ,,Hărți False”, realizată în colaborare cu Goethe Institut și Dem Creativ. Ea propune publicului întâlnirea cu o serie de hărți false și planuri de filaj realizate în Republica Democrată Germană de STASI și în Republica Socialistă România de Securitate. Accesul la parterul muzeului, inclusiv în amintita expoziție, este gratuit.
Muzeul Național al Bucovinei va puncta Noaptea muzeelor din seara zilei de sâmbătă, prin deschiderea pentru vizitare a următoarelor obiective: Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul Satului Bucovinean, Muzeul de Istorie, Muzeul de Științele Naturii.
La Muzeul Satului Bucovinean, accesul vizitatorilor este permis între orele 10 – 20. Intrarea este gratuită între orele 18 – 20. Ultima intrare este la 19,30.
La Muzeul de Istorie, accesul vizitatorilor este permis între orele 10 – 24. Intrarea este gratuită între orele 18 – 24. Ultima intrare este 23,30.
La Muzeul de Științele Naturii, accesul vizitatorilor este permis între orele 10 – 24. Intrarea este gratuită între orele 18 – 24. Ultima intrare este 23,30.
La Cetatea de Scaun, accesul vizitatorilor este permisîntre orele 10 – 24. Intrarea este gratuită între orele 18 – 20. Ultima intrare este la 19,30.
La Muzeul de Istorie, accesul vizitatorilor este permis între orele 10 – 24. Intrarea este gratuită între orele 18 – 24. Ultima intrare este 23,30.
La Muzeul de Științele Naturii, accesul vizitatorilor este permis între orele 10 – 24. Intrarea este gratuită între orele 18 – 24. Ultima intrare este 23,30.
La Cetatea de Scaun, accesul vizitatorilor este permisîntre orele 10 – 24. Intrarea este gratuită între orele 18 – 24. Ultima intrare este 23,30.
Muzeul Național de Artă din Timișoara își va deschide porțile în Noaptea Muzeelor spre a oferi o imagine renăscută a instituției și o invitație către iubitorii de frumos să i se alăture în eforturile de a recrea imaginea și mesajul instituției ca muzeu deschis. Evenimentul cuprinde trei expoziții temporare complet noi, care îmbină o selecție de lucrări din depozitele Muzeului Național de Artă Timișoara, din colecțiile partenerilor, precum și o instalație inedită, „Tâlharul cel bun”. În sălile de la parterul muzeului, sunt expuse lucrări de pictură, grafică si afise de spectacol realizate de Zoltan Molnar.
Vitrina de pe str. Mercy adăpostește instalația „Tâlharul cel bun”, creație a lui Bogdan Vlăduță. „Tâlharul cel bun” fură” o clipă din trecerea timpului printr-o instalație care pune laolaltă fragmente de coloane antice ca într-o revoltă a vieții, chiar dacă tăcută, așezată la „picioarele istoriei”.
Expoziția de fotografii „On the Sunny Side of the Jazz” pune în scenă un dialog între lucrările alb-negru realizate de Liviu Tulbure la festivalurile de jazz și lucrările color ale lui Horia Bernea împrumutate din Colecția dr. Sorin Costina.
Expoziția „Migrații. Homo Viator” a artistei timișorene Alina Cioară este un proiect captivant care a luat naștere încă de când artista avea 18 ani. Tematica expoziției este migrația si s-a bucurat de o serie de evenimente de mediere culturală dedicată publicului cu nevoi speciale.
În ziua de 12 iunie 2021, expozițiile permanente vor putea fi vizitate conform orarului obișnuit, 10-18, iar cele temporare din programul special vor fi deschise între orele 19-23.
Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, organizează un maraton de evenimente, sâmbătă, 12 iunie, în curtea și mansarda Theresia. Programul de vizitare este între orele 15 și 03.00, ora de intrare a ultimului vizitator. Intrarea este liberă.
Spectacolul de dans contemporan “Je suis Giselle”, organizat în parteneriat cu Unfold Motion, va avea loc, de la ora 20.30, în curtea bastionului Theresia. În același timp și loc, se va desfășura un nou maraton al vaccinării.
Accesul la spectacolele din curtea bastionului se va face pe baza dovezii de vaccinare, pe baza unui rezultat negativ PCR, nu mai vechi de 72 de ore, sau un test antigen rapid, negativ, nu mai vechi de 24 de ore.
De Noaptea Muzeelor, Kunsthalle Bega și Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) din București prezintă expoziția “PULS 20 – noi intrări în colecția MNAC” și o serie de evenimente conexe, de mediere culturală, desfășurate în parteneriat de cele două instituții.
Evenimentul de mediere prin cultură, adresat publicului larg, dar, mai ales, familiilor cu copii, va avea loc în 12 iunie, între orele 11 și 13. Este vorba despre tururi ghidate pentru părinți și atelier de educație muzeală.
Vizitatorii au ocazia de a descoperi și expoziția “L’ANATOMIA DEL CAVALLO” a artistului Dan Vezentan.
Muzeul Satului Bănățean permite accesul publicului în sălile expoziționale între orele 10 și 19, iar circuitele de vizitare în aer liber au loc între orele 19 și 24.
În al treilea an de participare, Nokia prezintă evoluția sistemelor de telecomunicații începând cu primele telefoane fixe, primele telefoane mobile, până la oportunitățile tehnologiei 5G și multe alte invenții, cum ar fi roboți, ochelari inteligenți pentru realitatea augmentată, e-health, smart packing, tehnică de calcul, telescoape astronomice. Accesul este gratuit între orele 18 și 24.
Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei prezintă expoziția „LIMES. Frontierele Imperiului Roman în România”. Programul de vizitare de Noaptea Muzeelor este de la ora 11 la ora 22, doar în grupuri ghidate, constituite pe bază de rezervare.
Muzeul de Artă vă propune trei expoziții cu acces gratuit între orele 19 și 22. În completarea expoziției permanente, se pot vizita „WORLD PRESS PHOTO 2021- Precizia instantaneului. CLIPA CARE VORBEȘTE” și “ZBOR INTERIOR”, prima expoziție personală a lui Adam Keleti.
Muzeul Enografic al Transilvaniei vă invită la expoziția „Lucruri care dor – Povești și amintiri ale unor familii Transnaționale” și la proiecția unui concert de muzică clasică.
Institutul Francez prezintă Festivalul Internațional de Foarte Scurt Metraj 2021 între orele 21.30- 23.30 și o expoziție de Octavian Pavel, „România în Realitate (augmentată)”.
Universitatea Babeș-Bolyai are o serie de evenimente online, dar și expoziția permanentă de curiozități a Muzeului Zoologic, accesibilă gratuit publicului între orele 18 și 23.
Centrul Interactiv de Știință și Iluzii (orar special 20-24), Centrul de Cultură Urbană (12-23) , toate își deschid porțile publicului de Noaptea Muzeelor cu expoziții fascinante și gratuite.
Pentru a marca Noaptea europeană a Muzeelor, Complexul Muzeal Național Neamț vă invită la vizitarea în regim de gratuitate a unităților muzeale din Piatra-Neamț (Muzeul de Artă, Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni, Muzeul de Științe Naturale, Curtea Domnească – Turnul clopotniță, Pivnița 1 și Pivnița 2), Roman (Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Muzeul de Științele Naturii) și Târgu Neamț (Muzeul Memorial Ion Creangă Humulești, Muzeul de Istorie și Etnografie, Casa Memorială Veronica Micle, Muzeul Cetatea Neamț) în intervalul orar 18.00-24.00.
Pe lângă expozițiile de bază ale unităților muzeale menționate publicul vizitator poate viziona și o serie de expoziții temporare.
Muzeul de Artă Piatra-Neamț prezintă, spre exmplu, expoziția temporară „Periplu istoric. De la Tudor Vladimirescu la renașterea națională”.
De asemenea în cadrul Muzeului de Artă Piatra-Neamț se derulează în această perioadă proiecția video dedicată artistei Geta Brătescu.
La Muzeul de Științe Naturale Piatra-Neamț are loc expoziția temporară „Minerale și asociații minerale din România” .
La Muzeul de Științe Naturale Român pot fi vizionate expozițiile temporare: „Trofee de vânătoare și faună cinegetică din zona Roman” și „Florile Dobrogei continentale”, iar la Muzeul de Artă Român, expoziția temporară: „Personala de pictură și acuarelă Viorel Maxim”.
Acestora li se adaugă evenimente multiple organizate de instituții de cultură din orășelele, comunele și satele României, precum cele din Bran, Brad, Călugăreni de Mureș, Ciucea, Colți, Comana, Feldioara, Mircești, Potlogi, Ruginoasa, Rupea, Ștefănești de Botoșani, Tămășeni, Todirești.
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași se alătură numeroaselor instituții culturale din România care sărbătoresc „Noaptea Muzeelor” sâmbătă, 12 iunie 2021, și invită publicul să se bucure de reîntâlnirea cu bogatul patrimoniu reunit în cadrul expozițiilor ce vor putea fi vizitate gratuit, după următorul program:
PALATUL CULTURII (19.00 – 24.00, ora de intrare a ultimului vizitator)
Muzeul de Artă: Expoziția de fotografie „Arbori Bătrâni. Să fie întuneric, da’ să fie lumină!” semnată Florin Ghenade;
Muzeul de Istorie a Moldovei : Expoziția „Curtea Domnească din Iași: o istorie redescoperită”; „Piese de excepție din colecțiile Muzeului de Istorie a Moldovei” – „Conu’ Mihalache și moda pariziană”: publicul va putea admira un cufăr pentru joben, o piesă ce a aparținut lui Mihail Kogălniceanu, și care acum face parte din colecțiile Muzeului Memorial „Mihail Kogălniceanu”; Expoziția „Socializare și divertisment la 1900”; Expoziția imersivă permanentă „Valorizarea patrimoniului ecleziastic unic de la Mănăstirea Căpriana: de la restaurare la digitalizare”.
Muzeul Etnografic al Moldovei: Expoziția „Chipuri și cămeși”; Expoziția „Ceramica de Tansa din patrimoniul Muzeului Etnografic al Moldovei”; Expoziția „Grindare, păretare, scoarţe. Poveşti ţesute”; Târgul Meșterilor Populari (ediția a XXI-a, 11 – 13 iunie 2021; deschis sâmbătă, 12 iunie, între orele 09.00 și 20.00).
Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”: Expoziția Instrumente de Muzică Mecanică în colecţiile Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”.
De asemenea, vor fi deschise pentru vizitare Sala Voievozilor și Sala „Henri Coandă”, situate la etajul I al Palatului Culturii.
PALATUL „ALEXANDRU IOAN CUZA” de la Ruginoasa (14.00 – 21.30, ora de intrare a ultimului vizitator): Expoziția foto-documentară „Palatul de la Ruginoasa: etape, evoluții, transformări”; Vizitarea expoziției permanente pe fundalul unei muzici de epocă. Intrarea este liberă, accesul publicului fiind posibil cu respectarea normelor sanitare în vigoare.