Adopția pe înțelesul tuturor – un act natural și firesc
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului Timiș, în parteneriat cu Asociația ADOR Copiii, organizează evenimentul de informare publică cu privire la adopție “Adopția pe înțelesul tuturor”, ce va avea loc în data de 21 aprilie, de la ora 17, la sediul DGASPC Timiș.
Această acțiune are rolul de a informa pe toți cei interesați care sunt sunt principalele aspecte privind adopția în România, să schimbe mentalități și să dărâme, practic, miturile create pe această temă, multe dintre ele fiind atât în defavoarea copiilor care au nevoie de o familie, cât și a celor ce doresc să devină părinți adoptivi.
La întâlnire sunt invitate să participe toate persoanele interesate de subiect, fie că vorbim despre potențiale familii adoptatoare, persoane care doresc să afle mai multe informații despre adopție, familii care au adoptat deja un copil sau mai mulți, reprezentanți ai mass-media. Specialiști DGASPC Timiș și ai ADOR Copiii (psihologi, asistenți sociali) le vor oferi tuturor informațiile necesare pentru a-i ajuta să înțeleagă adopția ca pe un act natural și firesc.
Mai multe detalii despre eveniment pot fi obținute la următoarele coordonate de contact :
DGASPC Timiș – telefon 0256-490281, 0746153172, e-mail: dgaspctm@gmail.com.
Asociația ADOR Copiii – telefon 0724551493, 0746281151, e-mail: office@adorcopiii.ro.