Spitalul Militar din Timișoara împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș organizează o campanie de vaccinare care va debuta începând cu 31 mai. Se pare că elevii din Timiș se înscriu la vaccinare. Până acum peste 300 de persoane s-au înscris, informează inspectorul școlar general Marin Popescu.
Până în data de 28 mai, la ora 13,00, un număr de peste 342 de persoane și-au arătat dorința de a se vaccina. Dintre acestea 209 sunt elevi cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani, iar 87 sunt elevi majori (cu vârsta de 18 ani împlinită). Elevilor li se alătură și 18 persoane adulte din învățământ care nu s-au vaccinat până acum, dar și 28 de membri ai familiilor lor.
„Cele mai multe persoane înscrise sunt de la următoarele unități de învățământ: Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” Lugoj – 33; Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara – 22; Liceul Tehnologic „Traian Grozăvescu” Nădrag – 19; Liceul Teoretic Peciu Nou – 19; Liceul Tehnologic „Romulus Paraschivoiu” Lovrin – 20; Colegiul Tehnic „Henri Coandă” Timișoara – 13; Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” Timișoara – 13. Campania se desfășoară pe o perioadă de trei săptămâni, iar primii elevi vaccinați vor fi cei din Timișoara, luni, în data de 31.05, urmând elevii din Lugoj și Nădrag în data de 02.06 iar cei din Lovrin în 03.06.2021”, informează inspectorul școlar general, Marin Popescu.
Campanie de vaccinare la nivel național
Vă reamintim că în perioada 31 mai – 1 iunie va avea loc un maraton de vaccinare dedicat adolescenților din toată țara. Ei se vor putea vaccina în toate centrele de vaccinare organizate la nivel național în locații fixe.
Adolescenții care se vor vaccina o vor face cu Pfizer. Acesta este singurul vaccin autorizat atât la noi în țară, cât și în Uniunea Europeană pentru categoria de vârstă menționată. Acum se așteaptă ca el să fie autorizat și pentru categoria de vârstă 12 – 15 ani. În Statele Unite ale Americii vaccinul Pfizer a fost deja autorizat.