Muzeu și observator astronomic dedicate lui Dumitru Prunariu în Timiș
Recent s-au împlinit 40 de ani de la zborul primului și singurului român în spațiu. Știați că Dumitru Prunariu, românul care a ajuns în spațiu, este din județul Timiș? Consiliul Județean Timiș a declarat că în cinstea sa vor fi deschise un muzeu și un observator astronomic. Aflați mai multe detalii în continuare.
Dumitru Prunariu este o personalitate importantă din istoria țării noastre. El a fost primul și singurul român care a văzut Pământul din spațiu.
Zilele trecute a fost aniversarea a 40 de ani de la acest eveniment istoric. Dumitru Prunariu a ales să marcheze această aniversare prin vizitarea a mai multor expoziții și evenimente organizate atât de Muzeul Municipiului București, cât și de către Universitatea de Vest din Timișoara. Amintim că la București se poate vizita expoziția dedicată cosmonautului român până pe 31 decembrie.
Pasionat de spațiu din copilărie
Pe lângă toate aceste evenimente, Dumitru Prunariu a ales să viziteze și locul unde a copilărit. Este vorba de Groși, un sat care aparține de comuna timișeană Margina. Acolo cosmonautul a fost așteptat cu preparate tradiționale de către inițiatorii proiectului “Mic Dejun la Margina”. Ajuns în curtea sa, Prunariu a început să povestească despre copilăria sa și despre cum mereu s-a visat printre stele. Fiind o zonă liniștită de munte, Groși a fost un loc ideal pentru a admira stelele.
“La Groși poți să visezi mai mult la cer și la cosmos decât o poți face în oricare altă parte. Am visat la stele, în general, nu-mi imaginam că voi ajunge eu să zbor în spațiul cosmic. Aici, când se face noapte, este o noapte adâncă și cerul se vede mai strălucitor, stelele se văd mult mai extraordinar, mult mai bine, mult mai frumos decât la oraș. Veneam vara timp de o lună aici, în copilărie”, a povestit conform bestvest.ro Dumitru Prunariu.
Spațiul cosmic i-a schimbat complet viața astronautului român. Prunariu s-a folosit de prilej pentru a revedea imaginile senzaționale pe care le-a văzut în spațiu.
“Sunt superbe imaginile Pământului văzute din cosmos. Poți să vezi lucruri pe care niciodată n-ai cum să le vezi de aici de pe Pământ sau nici chiar de la înălțimea unui avion. Viața mea s-a schimbat radical după ce am zburat în cosmos. Dintr-un inginer de aviație care mergea la fabrică în fiecare zi, care făcea fișe tehnologice pentru prototipuri la fabrica de avioane Ghimbav, dintr-o dată am devenit cosmonautul României, am devenit persoană publică”, a adăugat Prunariu.
Casa sa va deveni un muzeu și un observator astronomic
La vizita lui Prunariu în satul său natal a mai participat și Alexandru Preoteasa, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș. Acesta s-a folosit de ocazie pentru a anunța un nou punct turistic, și anume un observator astronomic, chiar în grădina astronautului. De asemenea, Alexandru Preoteasa a mai declarat că dorește să construiască și un muzeu dedicat lui Dumitru Prunariu.
“Timișul se va îmbogăți cu un nou punct de atracție pe harta turistică. Am discutat astăzi cu Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat vreodată în spațiu, despre posibilitatea preluării de către CJ Timiș a casei din comuna timișeană Margina, satul Groși, în care acesta a copilărit. Ne dorim să realizăm acolo un punct muzeal și, de ce nu, gândind pe termen lung, o tabără pentru copiii interesați de astronomie și chiar un observator astronomic. Momentan, ne aflăm în punctul în care analizăm cea mai potrivită metodă de a pune în practică acest deziderat. Beneficiind de deschidere din partea dlui Prunariu, am siguranța că vom ajunge la o concluzie care să fie un câștig pentru județul nostru”, a precizat Alexandru Preoteasa.