O meserie care necesită compasiune. Ce face un antreprenor de pompe funebre ne spune Laura Lazăr
Meseria este brățară de aur. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au avut îndeletniciri care le-au permis să își câștige traiul. Astăzi sunt atât de multe oferte pe piață încât nu mai știm exact ce responsabilități are fiecare angajat. La ŞTIRI PENTRU COPII vă povestim în fiecare săptămână despre o meserie, pentru a vă ajuta să vă orientați în viitoarea carieră. Astăzi vă spunem despre o meserie care necesită compasiune. Este vorba despre antreprenorii de pompe funebre, oamenii care ne ghidează în procesul unei înmormântări. Haideți să aflăm împreună cum reușesc aceștia să rămână veseli într-un domeniu atât de trist.
Fie că vrem sau nu, la un moment dat cu toții ne confruntăm cu moartea cuiva apropiat. Aceste evenimente pot fi traumatizante și, de cele mai multe ori, greu de gestionat. Din această cauză există “profesioniști” în domeniu, adică antreprenorii de pompe funebre. Având constant contact cu oameni îndurerați, aceasta este o meserie care necesită compasiune și înțelegere. Chiar dacă să fii antreprenor înseamnă să ai un business, să fii antreprenor de pompe funebre este puțin mai mult decât doar un business.
Noi, cei de la ȘTIRI PENTRU COPII, am stat de vorbă cu un astfel de antreprenor pentru a afla mai exact ce face. Haideți să aflăm împreună ce presupune exact această ocupație și cum este, de fapt, să lucrezi într-o industrie atât de tristă.
Trebuie să fii un bun ascultător
Laura Lazăr este, la origine, profesor. La un moment dat, din cauza anumitor circumstanțe, ea s-a decis să se lase de meseria de dascăl și să devină antreprenor de pompe funebre.
Conform acesteia, un antreprenor de pompe funebre trebuie să fie un psiholog foarte bun. Imaginați-vă că spre deosebire de un magazin obișnuit, toți clienții care intră pe ușa Laurei suferă din cauza unei pierderi. Un antreprenor de pompe funebre nu are doar rolul de a-l ghida pe client pe parcursul întregului proces al unei înmormântări. El trebuie să știe cum să-și gestioneze și să-și ajute clientul. Trebuie să știe să-l asculte și să știe când trebuie să tacă și când trebuie să încerce să-i aline durerea.
Meseria are o încărcătură emoțională considerabilă
Să lucrezi într-un astfel de domeniu aduce o încărcătură emoțională considerabilă. Pentru a excela, trebuie să știi să separi munca de viața personală fără să pierzi compasiunea față de clienți. Chiar dacă nu trebuie să te afecteze personal pierderea altuia, asta nu înseamnă că nu trebuie să încerci să-l ajuți să treacă peste. Diferența dintre antreprenorul obișnuit și cel de pompe funebre este că cel de pompe funebre nu încearcă doar să-ți vândă un produs.
Pentru a fi antreprenor de pompe funebre nu ai nevoie de o pregătire anume. Singurele cursuri care s-ar putea să te ajute ar fi cele de gestionare a unui business. Până la urmă, o firmă de pompe funebre este un business ca oricare altul. Unii ar putea spune că este un business unde vor exista mereu clienți.
Antreprenorul de pompe funebre ne ghidează în întreg procesul unei înmormântări
Atunci când cineva se stinge din viață, cei de la pompe funebre sunt chemați să ridice corpul neînsuflețit. Acesta este dus ulterior la morgă unde este îmbălsămat și îmbrăcat elegant pentru înmormântare. Între timp, antreprenorul mai are rolul de a-l ajuta pe client să treacă prin tot procesul. Vă vor ajuta să găsiți un mormânt, o piatră funerară și să organizați evenimentul. Ei sunt extrem de importanți deoarece în urma pierderii unei persoane importante de cele mai multe ori ne simțim fără ajutor și suntem dezorientați. Antreprenorii vin cu acel ajutor pentru noi.
Totuși, deși pare ciudat, există și împlinire sufletească în acest job. Conform Laurei, “să simți că ajuți un om când îi este foarte greu poate să te încarce cu energie.” Mai ales în acest domeniu trebuie să știi să privești partea plină a paharului. Nu poți să alini sufletul cuiva dacă și tu la rândul tău suferi.