Proiectul VIER PFOTEN Copiii învață să protejeze animalele trece Prutul
Manualul Aproape de animale conceput de VIER PFOTEN ajunge și în Republica Moldova. Aproximativ 2000 de elevi din clasele primare din Republica Moldova, sub îndrumarea a 70 de învățători, vor beneficia de anul acesta de cel mai de succes proiect educațional al Fundației VIER PFOTEN – Copiii învață să protejeze animale. Organizația a extins proiectul în țara vecină printr-un parteneriat încheiat cu Direcția Generală Educație Tineret și Sport din cadrul Ministerului Moldovean al Educației și cu Centrul Republican pentru Copii și Tineret. Proiectul e implementat în școlile din România de 10 ani, timp în care peste 21.000 de elevi au învățat după manualul ”Aproape de animale” conceput de VIER PFOTEN. În baza Protocolului și cu sprijinul autorităților moldovene, învățătorii basarabeni au fost invitați să urmeze un curs de formare organizat de VIER PFOTEN pentru predarea manualului Aproape de animale în cadrul orelor extracurriculare pentru clasele a III a și a IV a . Caietul de studiu, distribuit gratuit de către VIER PFOTEN, propune o abordare nouă, interactivă, prin care copiii pot cunoaşte aspecte din viaţa animalelor şi se pot implica direct în dezbateri şi activităţi pe marginea temelor prezentate. Participarea este stimulată prin diferite sarcini care dirijează învăţarea: “Imaginează-ţi…”, “Activitate pe grupe”, “Hai să vorbim!”, “Spune-ţi părerea!” etc. ”Copiii sunt foarte receptivi la o astfel de abordare relaxată a învățării, prin care vrem să le formăm o atitudine pozitivă față de animale și, în general, față de mediul înconjurător. Prin aceste ore educative îi vom învăța să lucreze în echipă, să comunice între ei, să capete diverse deprinderi, să se documenteze și, cel mai important, să-și dezvolte sentimente de atașament, grijă, compasiune și responsabilitate față de animale. Suntem contactați mereu de profesori care doresc să urmeze acest curs și suntem bucuroși că am reușit să ajungem acum și în Republica Moldova”, a declarat Veronica Tulpan, director programe naționale VIER PFOTEN și inițiatoarea proiectului. Cele 9 capitole ilustrate prin desene şi fotografii atrag atenţia asupra problemelor din viaţa animalelor şi asupra necesităţii ocrotirii acestora: “Şi animalele au casă”, “Animalele au puteri magice”, “Animalele simt”, “Animalele fără stăpân”, Animalele de companie”, “Dacă aş fi pasăre….”, “Lumea nevăzută a animalelor”, “Schimbarea comportamentului animalelor”. Cadrele didactice au astfel posibiltatea de a preda copiilor o materie nouă, cu caracter interdisciplinar care cumulează cunoştinţe din alte obiecte de studiu (ştiinţele naturii, geografie, biologie, religie etc.) accentuând faptul că prin dezvoltarea sensibilităţii şi responsabilităţii copiilor faţă de animale, aceştia vor fi capabili ca adulţi, să-şi înţeleagă mai bine semenii. Din 2005 și până în prezent, proiectul educațional a ajuns în peste 250 de școli din București și alte 232 de școli județele Brașov, Sibiu, Cluj, Prahova, Mureș, Tulcea și Constanța. În total, peste 21.000 de elevi și peste 800 de cadre didactice au beneficiat de acest curs interactiv, în baza acordurilor încheiate cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București și cu Inspectoratele Școlare Judetene. La nivel internațional, proiectul inițiat în România se bucură de aprecierea Comisiei Europene, fiind prezentat în cadrul mai multor conferințe și workshop-uri. Proiectul se desfășoară cu succes și în Bulgaria, din anul 2008. Despre VIER PFOTEN Fundația VIER PFOTEN este o organizație non-guvernamentală înființată în 1988 cu sediul central la Viena, prezenta in 10 tari, al cărei scop este de a îmbunătăți legislația și condițiile de viață ale animalelor de fermă, ale celor sălbatice, de companie sau fără stăpân. În România, fundația desfășoară din anul 2000 campanii de sterilizare a animalelor fără stăpân, proiecte de terapie asistată de animale, proiecte educationale, proiecte dedicate animalelor sălbatice din grădinile zoologice și circuri, protejarea cailor sălbatici din Grindul Letea. ©VIER PFOTEN/Andreea Balaurea
Contact:Veronica Tulpan Mobile: +40723.387.203 E-mail: veronica.tulpan@vier-pfoten.org