Invențiile au schimbat viața oamenilor. Clopotul, unul din cele mai vechi instrumente muzicale
Felul în care trăim, confortabil, se bazează pe obiecte care ne fac viața ușoară. Nici nu ne gândim cum au apărut ele. Folosim un pix ca să luăm notițe, deschidem robinetul ca să ne spălăm pe mâini. Pornim televizorul. Sunt doar câteva exemple. Practic, trăim înconjurați de obiecte care dacă ar dispărea ne-ar pune în imposibilitatea de a mai ști cum să acționăm. Fiecare obiect a fost inventat de un inventator sau de un grup de oameni cu minți luminate care au gândit înaintea timpului lor. Unele dintre ele au fost inventate întâmplător! Fără aceste invenții viața ar fi altfel. ȘTIRI PENTRU COPII și-a propus să aducă în atenție invențiile care au schimbat viața oamenilor, în fiecare marți. Astăzi vorbim despre clopot, unul din cele mai vechi instrumente muzicale.
Dat fiind faptul că mai sunt câteva zile până la Paște, astăzi, la rubrica de invenții vom vorbi despre clopot, un element reprezentativ al bisericii. Deși toată lumea face această asociere, înainte de asta clopotul avea și alte întrebuințări. Asemănarea care exista între acestea era că sunetul clopotului anunța ceva. Se suna din clopot atunci când se deschidea vreo piață, se anunța ora sau chiar când ajungeai la cineva acasă. Înainte de sonerie exista un clopoțel prins la poartă de care era agățată o ață. În cultul creștin clopotele vestesc fie vești bune, cum ar fi faptul că se va ține slujbă, fie vești rele, cum ar fi moartea cuiva.
Apariția clopotelor
Pe la sfârșitul secolului al IV-a și-au făcut apariția primele clopote, care ar fi fost inventate de către episcopul Paul din Nola (353 – 431), se arată pe site-ul Mănăstirii Putna. Dat fiind faptul că invenția s-a făcut în Italia, clopotele, în limba italiană, poartă numele de campane. Destinația religioasă o primește pe la începutul secolului al VII-lea.
Probabil vă întrebați cum erau oamenii chemați la biserică înainte de apariția clopotelor. Și chiar dacă nu vă întrebați, noi tot vă spunem. Până la apariția clopotelor invitația la slujbe se făcea bătând toaca. Acest lucru se face și în zilele noastre, mai ales acum, de Paște. Toaca este de fapt o scândură de lemn lungă de vreo doi – trei metri și lată de 20 – 30 cm care se bate cu două ciocănele de lemn. Și nu se bate așa, oricum. Bătăile se fac în mod ritmic și diferă de la zonă la zonă. Din Joia Mare și până la Înviere clopotele nu mai bat, însă în schimb de bate toaca. ȘTIRI PENTRU COPII vă așteaptă în fiecare marți să vorbim despre invențiile care au schimbat viața oamenilor.