Ce este Sfânta Lumină, cel mai important eveniment din viața ortodocșilor
Se apropie Paștele Ortodox. Asta înseamnă că în curând urmează să primim Sfânta Lumină. Totuși, ce este Sfânta Lumină? Aflați în continuare mai multe detalii despre miracolul care are loc an de an în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
În tradiția ortodoxă Sfânta Lumină este un eveniment care se întâmplă anual cu o seară înainte de Paști. Miracolul are loc la Ierusalim, orașul din Israel unde este înmormântat Iisus Hristos.
Un foc albastru umple biserica
Un foc albastru, magic, se așterne pe mormânt, ca mai apoi să se extindă în toată biserica. Doar preotul se află acolo. Oamenii de rând așteaptă în afara bisericii. Conform spuselor preoților, focul este blând și nu arde pe nimeni. Dintr-o dată, toate lumânările și candelele din biserică se aprind.
Lumea așteaptă în suspans afară. Nimeni nu spune nimic și toți au ochii ațintiți pe ușa bisericii. Brusc, preotul iese din biserică cu două lumânări aprinse și începe extazul. Toată lumea țipă, este fericită și sărbătorește învierea lui Iisus Hristos.
Nu doar cei din Ierusalim se bucură de Sfânta Lumină. Câteva lumânări sunt aduse cu un zbor special în Grecia, ca mai apoi să fie aduse în celelalte țări predominant ortodoxe din Europa de Est.
Este un ritual vechi de sute de ani
Acest ritual are loc an de an în lumea ortodoxă. Este, probabil, cel mai important moment din viața religioasă a unui om. Mult-așteptatul eveniment își are originile acum foarte mult timp.
Eusebius, un istoric roman, povestea în scrierile sale despre o întâmplare bizară din anul 162 din Ierusalim. Conform acestuia paznicii unei biserici erau pregătiți să umple lămpile cu ulei cu o seară înaintea învierii lui Iisus Hristos. Dintr-o dată, aceștia au observat că nu mai au ulei. Disperați s-au dus la preot. Acesta le-a zis să le umple pur și simplu cu apă.
Paznicii erau confuzi dar au urmat ordinele. Preotul le-a ordonat după să aprindă lămpile. Paznicii au devenit și mai confuzi. Cum ar putea să se aprindă o lampă pe apă? Totuși, aceștia au încercat să aprindă lămpile și, spre surprinderea tuturor, acestea chiar au luat foc. Acest miracol a stat la baza întregii tradiții care încă este respectată și în ziua de astăzi.
A mai existat, însă, încă un eveniment marcant în istoria Sfintei Lumini. În anul 385 o nobilă din Spania a călătorit în Palestina. În scrierile ei, aceasta a menționat o ceremonie din Biserica Sfântului Mormânt. Conform scrierilor nobilei, toată capela s-a umplut cu o flacără albastră magică. Cine știe când a început de fapt acest miracol. Tot ce știm însă este că acest eveniment are loc an de an și este sărbătorit de ortodocși de pe tot globul.