Ateliere creative cu tematică de Paște la Teatrul Ion Creangă
Începând de ieri, 20 aprilie, pe conturile de socializare ale Teatrului Ion Creangă vă așteaptă ateliere creative cu tematică de Paște. Ele sunt adresate întregii familii, nu doar copiilor. ȘTIRI PENTRU COPII vă spune mai multe.
Sărbătorile pascale se apropie cu pași repezi, iar cu această ocazie sunteți invitați la câteva activități pe care Teatrul Ion Creangă le va difuza pe conturile de Facebook, Instagram și YouTube. „Timp de două săptămâni, până pe data de 3 mai, cei mici se vor bucura de ateliere cu idei pentru decorarea ouălor de Paște sau pentru realizarea unor accesorii speciale, dar și de animații inspirate de legenda iepurașului. Pentru părinți, teatrul propune ateliere de confecționare a unor jucării handmade tematice, dar și sesiuni de joacă culinară creativă alături de copii”, se arată în comunicatul de presă transmis.
Așadar, până la Paște, atât cei mici, cât și cei mari pot lua parte la ateliere inspirate din tradițiile și obiceiurile sărbătorii. Copiii vor învăța să-și facă o coroniță pe care să o poarte sau să o facă cadou de Florii, vor învăța să decoreze ouă folosindu-se de ingrediente naturale și multe alte lucruri. De asemenea, părinții sunt încurajați să creeze, folosind tehnici simple, jucării pentru copii. La atelierele de joacă culinară creativă cu toții pot învăța să facă gustări atractive și care se transformă în personaje de poveste. Mai mult decât atât, cei mici vor putea urmări animația „Legenda Iepurașului de Paște”, iar cei foarte, foarte mici poezia „Iepurașul de Paște”.
Program ateliere
Acum că v-am pus în temă cu ce presupun atelierele vă lăsăm și programul acestora, pe zile:
20 aprilie, Atelier „Coronițe vesele de primăvară” – Idei creative pentru cei mici, cu Eliza Teofănescu
22 aprilie, Atelier „Iepuraș nouraș: un prieten din arpacaș” – Idei creative pentru jucării handmade, cu Nicoleta Rusu
24 aprilie, Atelier „Brioșe năzdrăvane” – Joacă culinară creativă, cu Oana Bănuță
26 aprilie, „Laboratorul de culori și ingrediente naturale” – Idei creative pentru decorarea ouălor de Paște, cu Andra Mirescu
27 aprilie, Atelier „Coșulețul senzorial (pentru cei mici)” – Idei creative pentru jucării handmade, cu Nicoleta Rusu
28 aprilie, Atelier „Ouă decorate… cu personalitate!” – Idei creative pentru decorarea ouălor de Paște, cu Andra Mirescu
29 aprilie, Animație: „Legenda iepurașului de Paște” – Ilustrații: Mihai Verbițchi; Voce: Alexandrina Halic
30 aprilie, Atelier „Prințese somnoroase și îngerași drăgălași” – Idei creative pentru decorarea ouălor de Paște, cu Eliza Teofănescu
1 mai, Animație: „Iepurașul de Paște” – Ilustrații animate: Delia Ionescu; Voce: Camelia Andriță
3 mai, Atelier „În grădina cu iepurași și morcovi dulci” – Joacă culinară creativă, cu Oana Bănuță