Evenimente desfășurate cu ocazia Zilei Mondiale a Artei
Astăzi, 15 aprilie, Ministerul Culturii a transmis o listă cu evenimente desfășurate cu ocazia Zilei Mondiale a Artei. ȘTIRI PENTRU COPII vă spune care sunt instituțiile care celebrează această zi.
În fiecare an la această dată este sărbătorită arta. „Astăzi, 15 aprilie, atât instituțiile de spectacole și concerte, cât și instituțiile muzeale din subordinea Ministerului Culturii celebrează Ziua Mondială a Artei printr-o serie de evenimente și activități care să sublinieze, în contextul actual, importanța majoră pe care o are arta în viețile noastre, fie aceasta transpusă în online, fie privită sau simțită în format fizic”, se arată în comunicatul de presă transmis.
Activitățile de azi se vor desfășura atât fizic, acolo unde rata de infectare permite, cât și online. Asta în zonele unde rata de infectare este mai mare decât cea permisă.
Evenimente și activități
Iată lista evenimentelor și activităților care au loc astăzi, 15 aprilie, cu ocazia Zilei Mondiale a Artei:
Centrul Național de Artă Tinerimea Română are în program, pentru data de 15 aprilie 2021, un recital instrumental ce va fi transmis, la ora 19:00, în direct de Radio România Muzical. Recitalul este susținut de Ștefan Cazacu – violoncel, Andrei Licareț – pian și Gabriel Gîțan – pian;
Muzeul Național al Țăranului Român organizează joi, 15 aprilie 2021, de la ora 17.00, vernisajul expoziției de icoane încondeiate pe ouă de struț, „De Rândul Paștilor”. Prin expunerea colecției de autor – 60 de icoane încondeiate pe ouă de struț, realizate de Mariana Andone-Rotaru -, în asocierea tematică a icoanelor pictate pe sticlă din colecțiile Muzeului Țăranului şi ale Muzeului de Etnografie Brașov, va fi prezentată publicului larg o abordare inedită a Oului Pascal. Expoziția de icoane încondeiate pe ouă de struț este deschisă publicului până la data de 9 mai 2021;
Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța va participa în această zi la evenimentul „IMAGINARIUM – Ziua Mondială a ARTEI”, în cadrul căruia va susține un recital vocal de operă cu soliștii instituției. Evenimentul va avea loc în Aula Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” de la ora 13:00;
Evenimente și activități online
Opera Națională București transmite gratuit, cu ocazia Zilei Mondiale a Artei, spectacolul coupé de dans contemporan „Tango. Radio & Juliet” de Edward Clug, începând cu ora 19:00, pe canalul de Youtube al Operei Naționale București, aici, și pe site-ul instituției, aici. „Tango. Radio and Juliet” este un spectacol ce unește două coregrafii create de Edward Clug. Acesta este un artist de origine română recunoscut pe plan internațional. În ele se regăsesc elemente de teatru, dans contemporan și fragmente muzicale extrem de diverse ca gen;
Opera Națională Română Iași (ONRI) marchează Ziua Mondială a Artei prin difuzarea on-line a spectacolului „Gala Primăverii”, de la ora 18:30, pe pagina de Facebook a instituției și pe site-ul oficial www.operaiasi.ro. Soliștii și orchestra ONRI și Corul de Copii al Municipiului Iași s-au reunit în acest spectacol.
Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București difuzează online, gratuit, începând cu ora 20.00, spectacolul „Noii infractori” de Edna Mazya, în traducerea lui Etgard Bitel, regia Ion Caramitru. Spectacolul face parte din programul Maratonul Dramaturgiei Israeliene pe Scene Românești, ce se derulează între 14 și 17 aprilie;
Teatrul Național din Timișoara a ales să marcheze Zilei Mondială a Artei prin transmiterea în direct din Sala 2, de la ora 19:00, pe canalul său Youtube și pe site-ul www.tntimisoara.com, a spectacolului „Cercurile încrederii” de Radu Popescu, în regia Mihaelei Lichiardopol.
Mai multe detalii despre Ziua Mondială a Artei puteți afla intrând aici.