„Cartea omuleților”, o nouă carte pentru copii. Tu cu care omuleț semeni?
La începutul acestei luni Editura Frontiera a lansat „Cartea omuleților”, o nouă carte pentru copii. Aceasta amintește cu umor și afecțiune că, omuleț lângă omuleț, formăm împreună o mare familie. ȘTIRI PENTRU COPII vă spune mai multe.
Cartea a fost scrisă de Mircea Stanciu, care a decedat în 2019, și ilustrată de Ștefan Georgescu. Așa cum sugerează și numele, cartea este o colecție fictivă de portrete de omuleți, așa cum și i-a imaginat autorul pentru a cunoaște mai bine micii cititori care se ascund în spatele coperților. Printre personajele cărții ne numără băiețelul care râde-ntruna, fetița călătoare, băiatul care înflorește tot ce povestește și fetița care cântă și dansează. Voi vă regăsiți în vreunul din aceste personaje?
Editura Frontiera spune că această carte este o invitație la joacă și totodată la reflecție. Și ca joaca să fie completă, a apărut și un test simpatic a cărui text nu este unul psihologic, iar răspunsurile sunt menite să amuze. Testul este disponibil aici, iar după ce parcurgeți întrebările, care sunt puține la număr, veți descoperi cu care omuleț inventat de Mircea Stanciu și desenat de Ștefan Georgescu semănați.
Mircea Stanciu s-a simțit atras în mod special de spontaneitatea, înțelepciunea și franchețea copiilor. Pe lângă „Cartea Omuleților”, o nouă carte pentru copii apărută, la Editura Frontiera mai sunt disponibile două cărți ale autorului. „Cartea cuvintelor dispărute” apărută în 2017, precum și „Cartea meseriilor dispărute”, carte apărută în anul 2019.
„Mircea Stanciu avea un fel mucalit și totodată drăgăstos de a-i privi pe copii. Pentru el, fiecare copil era un omuleț nostim, dar care cuprindea toate semințele unui om mare. Din acest motiv, toate portretele pe care și le imaginează transmit o mare dragoste pentru copiii lumii”, spune Ileana Achim, director editorial al Editurii Frontiera.
Dicționar
Mucalit: care știe să stârnească râsul, păstrând un aer serios; poznaș;
Spontan: care se face sau se produce de la sine, fără vreo cauză exterioară aparentă; care se face de bunăvoie, fără a fi silit de nimeni; care apare brusc, pe neașteptate;
Franchețe: faptul de a-și spune deschis gândurile; calitatea de a fi franc; sinceritate.