Trist, dar adevărat. Segregarea în școli e interzisă prin lege, dar există în continuare
Deși pare greu de crezut, segregarea în școli încă există. Chiar dacă acest fenomen a fost interzis acum 13 ani, copiii romi încă sunt tratați diferit în școli. Aflați în continuare ce lucruri a mai scos la iveală un raport emis de Organizația Salvați Copiii România.
Cu toții visăm la o lume fără rasism. O lume unde culoarea pielii și etnia nu sunt un motiv pentru a fi judecat de alții. Unii ar crede că deja trăim într-o astfel de lume. Din păcate, analizele arată că acest lucru este departe de adevăr.
Segregarea etnică în școli este interzisă explicit din anul 2007. Totuși, atât documentele oficiale, cât și analizele efectuate de organizațiile neguvernamentale arată că acest fenomen persistă. Procentul copiilor de etnie romă, cu vârste cuprinse între 6 – 15 ani, care fac parte din clase unde toți colegii sunt de etnie romă a fost de 10% în anul 2011. Acest procent s-a menținut și în 2016, chiar dacă au avut loc demersuri împotriva segregării în școli.
Autoritățile tratează superficial această problemă
Raportul societății civile de monitorizare a implementării strategiei naționale de integrare a romilor în România în 2019 arată că procesul de desegregare a fost realizat “foarte superficial”. Ba chiar mai mult, “segregarea copiilor romi în școli este încă raportată, în ciuda obiectivului declarat al autorităților de a o elimina”.
În cadrul aceluiași raport, se face referire la monitorizarea fenomenului de segregare în 394 de școli din regiunea nord-estică a țării. Una dintre constatări este că 20% dintre acestea manifestă cel puțin o formă de segregare. De asemenea, 50% din numărul total al comunităților implicate (112) în procesul de monitorizare au cel puțin o școală unde există o formă de segregare.
Segregarea conduce la o rată mai mare de abandon școlar
Una dintre concluziile Centrului European pentru Drepturile Romilor din 2016 arată că „elevii romi din clase sau școli segregate au condiții de învățare mult mai rele decât colegii lor din școli mixte. Clădirile sunt adesea într-o stare proastă și încălzirea și accesul la electricitate și canalizare este absent. Aceste condiții conduc la o rată ridicată a abandonului școlar și la rezultate școlare semnificativ mai slabe.”
Cu ocazia Zilei Internaționale pentru eliminarea discriminării rasiale (sărbătorită pe data de 21 martie), dar și a Zilei Internaționale a Romilor (sărbătorită pe 8 aprilie), Organizația Salvați Copiii și Agenția Națională pentru Romi trag un semnal de alarmă cu privire la fenomenul discriminării etnice în rândul copiilor. În ciuda faptului că amploarea acestui fenomen este cunoscută, segregarea este încă prezentă în societate.
“Mi s-a spus că sunt țigan, că sunt prost”
În cadrul dezbaterii online organizate de Salvați Copiii, Maria, unul dintre copiii din programul organizației, a declarat: “Când mă vedeau în pauze, pe holuri, copiii îmi adresau cuvinte urâte. Mă agresau verbal, mă întrebau de ce sunt în școală, de ce mă dau româncă fără să fiu româncă. Ne puneau pe toți romii în aceeași oală, fără să ne cunoască.”
„Am plecat de acasă la vârstă de 7 ani cu opinia despre mine că sunt țigan. Mi s-a spus că sunt țigan, că sunt prost, că nu am nicio șansă și să nu fiu ca toți gagiii. Cum intri tu într-un spațiu când deja știi asta despre tine și te face să te simți slab? O poveste din copilărie, de când eram în clasa I: O fată a spus că i-a dispărut stiloul și m-am ridicat în picioare să spun că nu eu am furat stiloul. M-am simțit nevoit să ridic mâna și să spun că nu am făcut eu aia”, a povestit Damian Drăghici, artist și militant al drepturilor romilor.
Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a atras atenția asupra cercului vicios al segregării etnice. “Incluziunea socială se petrece de la vârste fragede, pentru a dezvolta sentimentul de apartenență socială. De aceea toate instituțiile europene vorbesc despre importanța educației timpurii. Un copil confruntat cu discriminarea, excluziunea și segregarea va rămâne în afara societății și în viața de adult. De asemenea, acesta va transmite aceste vulnerabilități și generațiilor viitoare. Cercul vicios trebuie rupt și numai programele coerente de educație pot face acest lucru”.