Țări necunoscute. Împreună descoperim lumea. Guyana Franceză, stația de lansare pentru rachetele europene

Există 195 de țări recunoscute oficial în lume. Dintre acestea unele sunt mai populare ca altele. Noi vom scrie despre cele mai puțin cunoscute. De exemplu, știați că un stat insular din Oceania nu are capitală? Sau că o țară din Africa se află în toate cele patru emisfere geografice (sudică, nordică, estică, vestică)? În plus, mai există și țări care nu sunt recunoscute oficial. Astăzi vorbim despre Guyana Franceză, stația de lansare pentru rachetele europene.

Astăzi vorbim despre o regiune mai deosebită. Guyana Franceză nu este o țară, ci o regiune oficială a Franței care se află în nordul Americii de Sud. Ce este foarte interesant la această regiune nu este faptul că face parte din punct de vedere administrativ de Europa, ci faptul că este stația de lansare pentru rachetele europene.

90% din țară este împădurită

Guyana Franceză are o populație de aproximativ 290.000 de oameni iar principalul oraș este Cayenne. Vecinii săi sunt Brazilia, Surinam și Oceanul Atlantic. Fiind în jungla amazoniană, frumoasa țară este acoperită de păduri tropicale. Guyana este atât de împădurită încât 90% din suprafața țării este acoperită de copaci.

Guyana Franceză are un sezon extrem de ploios între decembrie și iulie. De-a lungul anului temperatura medie este între 25 și 27 °C. Printre animalele sălbatice care pot fi observate în Guyana se numără tapirii, caimanii, oceloții (o felină specifică Americii de Sud), furnicarii și armadillo.

Franța a primit teritoriul printr-un tratat

Spaniolii au explorat coasta Guyanei în anul 1500, ca mai apoi să se stabilească în zona unde se află astăzi Cayenne în anul 1503. Comercianții francezi au deschis un centru de comerț în anul 1624 iar în anul 1643 a fost fondat orașul Cayenne. Tratatul de la Breda le-a acordat francezilor drepturi depline asupra teritoriului iar în anul 1667 olandezii, care până atunci ocupau zona, au fost forțați să plece. Localnicii au devenit cetățeni francezi.

Lucrurile decurgeau destul de pașnic până în anul 1877 când Franța a transformat această colonie în una penală. Pe scurt, Franța a început să își trimită prizonierii aici. Guyana Franceză devenise un fel de închisoare naturală unde deținuții erau ținuți în condiții mizerabile. Peste 70.000 de deținuți au fost deportați între anii 1852 – 1939. Deportarea acestora a fost oprită cu ajutorul unui jurnalist francez pe nume Albert Londres care în anii 1920 a descoperit această operațiune și a făcut-o publică. Unul dintre principalele locuri unde deținuții erau deportați era Insula Diavolului, o mică insulă din nordul Guyanei.

Situația nu era însă extrem de teribilă pentru localnici. În anii 1827 – 1846 a fost fondat primul sistem educațional pentru sclavii eliberați și pentru femei cu ajutorul bisericii romano-catolice franceze.

Guyana franceză a devenit un departament al Franței în anul 1946 și o regiune de peste mări în anul 1974. În acea perioadă economia Guyanei a înflorit deoarece fusese construită stația de lansare pentru rachetele europene. Agenția Spațială Europeană a fondat această bază lângă orașul Karou în anul 1968. După multe proteste, Guyana Franceză a devenit o regiune cu drepturi depline abia în anul 2015. În prezent, din Guyana sunt trimiși în parlamentul francez doi senatori și doi membri ai consiliului național.

Stația de lansare pentru rachete este principala sursă de venit a regiunii

Stația de lansare pentru rachetele europene constituie în prezent 25% din economia țării. Serviciile și construcțiile sunt principalele sectoare economice ale țării. Economia este una dintre cele mai prospere din America de Sud. Până în prezent au fost lansate zeci de rachete și de sateliți, unii aflându-se în spațiu și în ziua de astăzi.

Situația este departe de a fi ideală, însă. Guyana franceză importă mult mai mult decât exportă. Agricultura nu este deloc prosperă. Din această cauză Guyana este nevoită să-și importe majoritatea hranei. Principalele ferme sunt mici și sunt deținute de familii. Acestea cresc de obicei banane, orez și varză cu scopul de a le exporta în Franța.

Majoritatea forței de muncă este angajată în servicii și industrii. Doar o parte mică se ocupă de agricultură. Salariile și beneficiile sunt aceleași cu cele din Franța. Totuși, rata de șomaj este mare.

Populația este extrem de diversă

38% din populație este Creole, adică cu strămoși din mai multe culturi. Printre celelalte minorități se numără francezii, haitienii, surinamezii, locuitorii din Antile, chinezii, brazilienii, asiaticii de sud și alții. Limba oficială este franceza dar există și limbi indigene printre care Wayampi, Carib și Emerillon. 80% din populație este romano-catolică.

Populația este în principal urbană. Doar 16% din populație locuiește în zone rurale. Majoritatea populației este concentrată în zona de coastă, interiorul țării fiind acoperit cu păduri tropicale greu de locuit.

Educația este obligatorie și gratuită pentru tinerii cu vârste între 6 și 16 ani. Aproape toți copiii apți de școală participă la ore. Există, de asemenea, și învățământ superior în Guyana Franceză. Printre universități se numără University of the Antilles and Guiana din Cayenne.

Guyana Franceză are o cultură extrem de bogată

Guyana Franceză este o zonă extrem de dezvoltată din punct de vedere cultural. În secolul XIX mai multe triburi native americane au migrat în această regiune pentru a fugi de persecuțiile coloniștilor. Acest lucru a transformat această zonă în una cu o cultură extrem de bogată și de diversă. Este una dintre ultimele vestigii vii ale culturilor dinaintea venirii coloniștilor.

În zonele urbane cultura este asemănătoare cu cea din insulele caraibiene. Există acea combinație între cultura africană și cea europeană care poate fi observat[ în mod special în muzică, în dansuri și în tradiții. Unul dintre cele mai deosebite evenimente culturale din Guyana Franceză este carnavalul. Acest carnaval este considerat drept cel mai lung carnaval din lume.

Personajul principal al acestui carnaval este Touloulou, adică regina carnavalului. Femeile se acoperă din cap până în picioare cu diverse materiale astfel încât să nu li se poată vedea nicio bucată de piele și defilează pe străzi imitând femeile franceze din secolele XVIII – XIX.

Cel mai lung carnaval din lume

Evenimentul începe într-o zi de sâmbătă când femeile deghizate încep să se plimbe pe străzi îmbrăcate cu materiale extrem de colorate. Acestea nu doar că se deghizează, dar își schimbă și vocea pentru a nu fi recunoscute. În timp ce defilează, reginele carnavalului sunt obligate să cheme bărbați să le însoțească la dans. Aceste dansuri se țin în diverse săli unde bărbații sunt obligați să plătească o taxă de intrare.

Cea mai importantă zi a carnavalului este duminica. Este nevoie de luni de zile de pregătiri pentru această zi importantă. Fiecare an are o tematică anume iar participanții trebuie să o respecte dacă vor să participe. Aceste parade includ decorațiuni plutitoare și muzicieni care cântă la tobe și la instrumente de suflat. Grupurile braziliene introduc elemente din carnavalul de la Rio în timp ce comunitatea asiatică incorporează dragoni în festivități.

Luni au loc mici scenete de teatru unde femeile sunt îmbrăcate în miri și bărbații în mirese. Aceștia au rolul de a-i distra pe participanți. Marți, care este ultima zi a festivalului, este marcată de venirea spiritului Regelui Vival care este considerat de localnici “diavolul și sufletul carnavalului”. Acesta ajunge sub forma unui manechin din paie pe o canoe. Un număr mare de oameni se adună pe plajă pentru a-l primi. Dansatorii sunt îmbrăcați în niște mici drăcușori, aceștia purtând haine roșii și negre și având coarne, cozi și furci. La final manechinul din paie este ars. Ziua de miercuri este denumită miercurea cenușie iar oamenii poartă haine albe sau negre și jelesc moartea lui Vival și sfârșitul carnavalului.

Curiozități despre Guyana Franceză

Piperul Cayenne este denumit după orașul din Guyana Franceză.
Locuitorii din Guyana Franceză sărbătoresc revoluția franceză deși nu au participat la ea.
Guyana Franceză este membră a Uniunii Europene. Asta înseamnă că turiștii din Uniunea Europeană nu au nevoie de viză și nici nu trebuie să plătească taxe suplimentare pentru a vorbi la telefon și pentru a sta pe internet.

Sursă foto: lacgeo.com, wikipedia.org, brittanica.org, thetimes.co.uk, worldexpeditions.com, ft.com, msn.com