Pregătirea înscrierii în învățământul primar
16 februarie: Afișarea circumscripțiilor școlare și a planului de școlarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învățământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar.
Afișarea, la sediul fiecărei unități de învățământ și pe site-ul acesteia, dacă există, sau pe site-ul inspectoratului școlar, pentru unitățile de învățământ care nu au site propriu, a informațiilor care permit părinților să cunoască activitatea specifică clasei pregătitoare din cadrul unității, cum ar fi: posibilitatea organizării procesului de învățământ în cadrul unei grădinițe aflate în structura școlii sau în consorțiu cu școala, posibilitatea organizării programului Școala după școală, fotografii ale spațiului în care se desfășoară activitatea la clasa pregătitoare.
Afișarea programului de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor solicitată de părinți, în conformitate cu prevederile din Metodologia de înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2015-2016, prevăzută în anexa nr. 2 la ordin.
Afișarea unităților/instituțiilor în care se realizează evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor solicitată de părinți, în conformitate cu prevederile din Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2015-2016 prevăzută în anexa nr. 2 la ordin.
Anunțarea, prin afișare la sediul unității de învățământ, a criteriilor specifice de departajare elaborate de unitățile de învățământ, în urma consultării cadrelor didactice și a partenerilor sociali – sindicate, consiliu reprezentativ al părinților – avizate, din punctul de vedere al legalității, de către consilierul juridic și aprobate în consiliul de administrație al unității de învățământ.
Anunțarea, prin afișare la sediul unității de învățământ, a listei documentelor care să dovedească îndeplinirea criteriilor specifice de departajare.
16 – 27 februarie 2015 Organizarea, în unitățile de învățământ preșcolar, a întâlnirilor pentru informarea și consilierea părinților copiilor din grădiniță care vor fi cuprinși, în anul școlar 2015 – 2016, în învățământul primar.
17 februarie – 11 martie 2015 Realizarea evaluării nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor pentru care Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2015-2016, prevăzută în anexa nr. 2 la ordin, prevede această evaluare.
17 februarie – 12 martie 2015 Comunicarea rezultatului evaluării dezvoltării psihosomatice a copilului, în scris, părintelui care a solicitat evaluarea.
18 – 26 februarie 2015 Organizarea, în fiecare unitate de învățământ în care se desfășoară activitate specifică clasei pregătitoare, a unei „Zile a porților deschise”, zi în care părinții, copiii și alte persoane interesate pot vizita spațiile dedicate activităților claselor pregătitoare și pot purta discuții cu personalul unității de învățământ implicat în această activitate.
12 martie 2015 Transmiterea de către centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională a procesului-verbal în care este înscris rezultatul evaluării dezvoltării psihosomatice a copiilor din județ/municipiul București, către comisia județeană/a municipiului București de înscriere a copiilor în învățământul primar (comisia județeană/a municipiului București).
Completarea și validarea cererilor-tip de înscriere în clasa pregătitoare
16 februarie 2015 Afișarea, la sediul unității de învățământ și al inspectoratului școlar și pe site-ul acestora, a programului de completare a cererilor tip de înscriere în învățământul primar.
23 februarie – 13 martie 2015 Completarea de către părinți, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, a cererilor-tip de înscriere. Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, zilnic, în intervalul orar 8,00-20,00 (luni-vineri), respectiv 9,00-13,00 (sâmbăta).
Depunerea și validarea cererilor-tip de înscriere de către părinții care solicită înscrierea copiilor la școala specială.
Prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare
16 martie 2015 Procesarea, de către comisia națională de înscriere a copiilor în învățământul primar (Comisia națională), a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere.
17 – 19 martie 2015 Procesarea, la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse de părinți, a cererilor părinților care solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere. Admiterea sau respingerea cererilor acestora, la nivelul comisiei de înscriere din unitățile de învățământ, prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare și validarea de către consiliul de administrație al unității de învățământ a listei candidaților admiși în această fază. Marcarea, în aplicația informatică, a cererilor – tip de înscriere pentru candidații admiși în această fază.
20 martie 2015 Procesarea de către Comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, dar nu au fost admiși din lipsă de locuri și care au exprimat în această fază opțiunea pentru înscrierea în școala de circumscripție.
20 – 21 martie 2015 Afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar și al unităților de învățământ a candidaților înmatriculați, a numărului de locuri rămase libere și a listei copiilor neînscriși după prima etapă.
A doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare
23 martie 2015 Comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul școlar.
Informarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice de către comisia județeană/a municipiului București, cu privire la procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, în etapa a doua.
24 martie – 03 aprilie 2015 Depunerea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă.
Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor.
7 -10 aprilie 2015 Procesarea, la nivelul unităților de învățământ, a cererilor-tip de înscriere depuse de părinți, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile. Completarea, în aplicația informatică, a datelor din cererile – tip de înscriere pentru candidații admiși în această etapă.
10 aprilie 2015 Afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.
14 – 17 aprilie 2015 Centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ. Soluționarea de către inspectoratul școlar a oricărei alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul educațional al copilului.
Calendarul înscrierii în clasa I a copiilor de 7 ani care nu au fost înscriși în învățământul primar în anul școlar 2014-2015 și ai căror părinți solicită înscrierea direct în clasa I
23 februarie – 13 martie 2015 Depunerea cererilor de înscriere de către părinții care solicită înscrierea copilului la școala de circumscripție, la sediul unității de învățământ respective.
16 – 20 martie 2015 Soluționarea de către unitățile de învățământ și, după caz, cu acordul inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București pentru suplimentarea numărului de locuri/clase, a cererilor de înscriere depuse de către părinții care solicită înscrierea copiilor la școala de circumscripție, prin aplicarea prevederilor Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2015-2016, prevăzută în anexa nr. 2 la ordin.
23 martie – 03 aprilie 2015
Depunerea cererilor de înscriere, de către părinții care solicită înscrierea în altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea.
7 – 9 aprilie 2015
Soluționarea de către unitățile de învățământ, respectiv comisiile județene/a municipiului București a cererilor de înscriere depuse de părinții care solicită înscrierea în altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, prin aplicarea prevederilor Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2015-2016, prevăzută în anexa nr. 2 la ordin, a procedurii specifice elaborate de către comisiile județene/a municipiului București.
10 aprilie 2015
Afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa I.
Conform legii, învățământul primar este învățământ obligatoriu!