Teatrul Ion Creangă sărbătorește Ziua Mondială a Teatrului pentru Copii. Ce puteți face pe 20 martie
Din cauza pandemiei de coronavirus spectacolele nu se mai pot ține fizic, în săli. Teatrul Ion Creangă din București sărbătorește totuși, online, Ziua Mondială a Teatrului pentru copii, marcată la data de 20 martie. ȘTIRI PENTRU COPII vă oferă mai multe detalii.
Sâmbătă, 20 martie, sunteți invitați să vizionați unul dintre cele mai îndrăgite spectacole ale Teatrului Ion Creangă și anume „Punguța cu doi bani”, în regia Gabrielei Dumitru. „Programat la ora 11:00, spectacolul se adresează copiilor cu vârsta peste 4 ani și a avut premiera în stagiunea 2019-2020. Adaptată de o echipă talentată, povestea îi introduce pe cei mici în universul unui alai pestriț imaginat de Ion Creangă: un boier mult prea cumpătat, un vizitiu mult prea somnoros, o bucătăreasă mult prea aprigă și, bineînțeles, un cocoș teribil de năstrușnic. Căci altfel de-ar fi, nu s-ar mai povesti. Din distribuție fac parte actorii: Ciprian Niculae, Oana Bănuță, Voicu Hetel, Liliana Donici și Marius Nănău”, se arată în comunicatul de presă transmis.
Spectacolul va putea fi urmărit online pe platforma stream.entertix.ro. Biletele sunt disponibile aici, fiecare bilet asigurând un cod de acces pentru vizionarea în timp real pe un singur device: smart TV, laptop, tabletă, smartphone etc.
Ziua Mondială a Teatrului pentru Copii
Această zi a fost inițiată de Asociația Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineri (ASSITEJ) în anul 2001. În fiecare an, Ziua Mondială a Teatrului pentru Copii promovează impactul pe care arta spectacolului îl are asupra dezvoltării copiilor, atrăgând totodată atenția asupra responsabilității adultului. Indiferent că este părinte sau educator, el este cel care încurajează primele experiențe artistice ale copilului.
Yvette Hardie, președinte al ASSITEJ, a transmis un mesaj cu ocazia ediției din acest an. „Au spus povești online; au creat, înregistrat sau transmis live experiențe interactive pentru copiii aflați acasă; au făcut teatru în parcuri, în grădini publice, în parcări sau chiar de partea cealaltă a unei ferestre; și-au transformat sufrageriile și dormitoarele în spații magice care au devenit parte din experiențe senzoriale; au creat biblioteci online cu resurse teatrale înregistrate; s-au orientat către tehnologia de zi cu zi pentru înregistrări pe platforme sociale; au susținut prin materialele lor creative cursurile online; au regândit online festivaluri, lecturi, tabere și workshopuri.
Iar astăzi, pe măsură ce ne aventurăm în acest viitor necunoscut, le cerem tuturor celor cărora le pasă de accesul copiilor la lumea artelor să continue să găsească noi moduri prin care teatrul și tinerii săi spectatori se pot reconecta și regăsi. Pentru că un lucru este sigur: teatrul este mai necesar acum ca niciodată”, transmite Yvette Hardie.
Dicționar
Stagiune: perioadă de timp determinată în cadrul fiecărui an, în care teatrele, filarmonicile etc. susțin regulat reprezentații.