Pe când credeam că vine căldura, hop se întoarce iarna. Și totuși, vine sau nu primăvara? Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză pentru patru săptămâni care ne lămurește. ȘTIRI PENTRU COPII vă spune cum va fi vremea până în 12 aprilie.
Săptămâna viitoare, din 15 martie și până în 22 martie, temperatura medie a aerului va fi mai coborâtă decât cea specifică pentru acest interval, la nivelul întregii țări. O abatere termică negativă mai accentuată se va resimți în regiunile vestice și în zona montană aferentă. În aceeași perioadă, cantitatea de precipitații depășește limita normală în cea mai mare parte a țării. Precipitații vor fi prezente mai ales în zona Carpaților Meridionali și în regiunile sud – estice.
În săptămâna 22 martie – 29 martie, temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Termometrele vor indica temperaturi scăzute în special în regiunile intracarpatice și la munte. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate în regiunile estice.
Din 29 martie și până-n 5 aprilie temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval. Această prognoză este valabilă în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane. Cantitățile de precipitații pentru acest interval vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Primăvara începe să-și intre în drepturi începând cu săptămâna 5 aprilie – 12 aprilie. În acest interval temperaturile se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. La fel ca temperaturile, și precipitațiile vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.