Locuri de poveste din România: Pădurea de ghiocei de pe Platoul Vârtoapelor
Locuri de poveste din România. După pandemie vacanțele exotice sau în străinătate nu prea vor mai fi posibile. Iar toată atenția se întoarce spre locurile din țară. România e o țară fabuloasă, cu toate formele de relief, care merită să fie descoperită. De aceea, continuăm rubrica noastră despre locuri de poveste din România. Copii, dați-le idei părinților!
Pentru că nu mai este mult până începe oficial primăvara, astăzi vă vom povesti despre Pădurea de ghiocei de pe Platoul Vârtoapelor, județul Hunedoara. Și nu este doar un nume pompos. În această pădure înfloresc în fiecare primăvară mii de ghiocei. Practic, pădurea își așterne un covor de flori. Covorul acesta al ei este și foarte mare. Se întinde pe o suprafață de 10 hectare. Pădurea de ghiocei se află pe Platoul Vârtoapelor, la aproximativ 13 km de Sarmisegetuza Regia. Ca să ajungeți acolo va trebui să faceți și puțină mișcare urmând un traseu care pornește din comuna Orăștioara de Sus.
Ce este și mai interesant este faptul că ghioceii din această pădure nu sunt ca cei pe care îi știm cu toții. Ei se aseamănă foarte mult cu lăcrămioarele, flori la fel de gingașe. Oamenii locului îi numesc „ghiocei bogați”, denumirea lor latină fiind Leucojum Vernum.
Ghioceii de pe Platoul Vârtoapelor înfloresc undeva pe la jumătatea lunii martie, iar spectacolul durează în jur de două săptămâni. Bineînțeles, aceste date sunt orientative dat fiind faptul că vremea joacă un rol important în procesul de înflorire a ghioceilor.
Localnicii cunosc și câteva legende legate de acest minunat covor de ghiocei. Una dintre ele spune că ielele pădurii, sau „fetele albe”, au casă în această poiană.
Dicționar
Iele: Ființe imaginare din mitologia populară românească, înfățișate ca niște fete frumoase, îmbrăcate în alb, care apar numai noaptea, vrăjind, prin cântecul și prin jocul lor, pe bărbați, asupra cărora au puteri nefaste