Locuri de poveste din România. După pandemie vacanțele exotice sau în străinătate nu prea vor mai fi posibile. Iar toată atenția se întoarce spre locurile din țară. România e o țară fabuloasă, cu toate formele de relief, care merită să fie descoperită. De aceea, azi continuăm rubrica noastră despre locuri de poveste din România. Copii, dați-le idei părinților!
Astăzi vă vorbim despre Cascada Evantai din Cheile Galbenei, județul Bihor. Ea se regăsește la jumătatea distanței dintre intrarea în Cheile Galbenei și Izbucul Galbenei. Minunata cascadă are aproximativ 10 metri, iar numele acesta vine de la faptul că apa are forma unui evantai.
O plimbare până la această cascadă vă oferă, cu siguranță, peisaje de neuitat. De asemenea, iubitorii de aventură se vor distra pe cinste trecând de pereții stâncoși ai cheilor. Mai mult decât atât, pentru a ajunge la cascadă, veți trece printr-o peșteră.
În zonă există mai multe cascade apărute datorită cheilor înguste și a pantelor abrupte pe care apa le traversează. Dintre toate, Cascada Evantai este considerată cea mai spectaculoasă. Asta pentru că traversează o peșteră, iar mai apoi prin intermediul a două brațe are o cădere în forma unui evantai.
Ca să ajungeți la Cascada Evantai trebuie să plecați din centrul stațiunii Arieșeni. De aici urmați marcajul galben și drumul forestier ce urcă spre satul Cobleș. De asemenea, un drum mai ușor este cel forestier care leagă Bălăneasa de Valea Seacă, până aproape de Cantonul Silvic Valea Cetăților. De la ultimul punct menționat se merge pe jos urmărind același punct galben către Izbucul Galbenei.
Pe lângă această cascadă, o excursie prin Cheile Galbenei vă oferă mai multe atracții. Spre exemplu, veți putea admira peisajele de la Piatra Galbenei care este situată la înălțime, pe stânci. De asemenea, puteți vizita Ghețarul Focul Viu, Poiana Florilor, Cetățile Ponorului și Avenul Bortig.
Dicționar
Chei: țărm al unui râu (întărit cu zid de piatră sau apărat prin parapet), având scopul de a opri inundațiile.