Fundația McDonald construiește căsuțe lângă spitale pentru a găzdui părinți și copii
Copiii bolnavi din Spania vor avea de acum mai multe șanse să se vindece deoarece familiile lor le vor fi alături în permanență. Fundația McDonald construiește căsuțe lângă spitale pentru a găzdui familiile copiilor grav bolnavi. Iată mai multe detalii.
Consiliul municipal din Sevilla și Delegația pentru Asistență Socială și Ocuparea Forței de Muncă din Sevilla au aprobat proiectul Fundației Ronald McDonald pentru a construi într-o proprietate municipală lângă Spitalul Virgen del Rocío o clădire de cazare gratuită pentru familiile cu copii cu boli grave. Este destinat tuturor persoanelor care necesită să facă o parte din tratamentul lor într-un mediu specializat de spital.
Acestui proiect, denumit ”Acasă în afara locuinței” urmează să se concretizeze pe un spaţiu de peste 3.000 de metri pătrați, iar autorităţile au început deja procedurile.
Casa Ronald McDonald din Sevilla este a cincea fundație din Spania după cele din Barcelona, Malaga, Valencia și Madrid. Fundația are proiecte prin care se găzduiesc copii care primesc tratament medical pe termen lung cu familiile lor.
Adăpost gratuit
Fundația are o echipă de voluntari pentru activitățile de petrecere a timpului liber pentru copii și familii . Costul pentru familii este zero euro.
”Ne asigurăm că acei copii strămutați din casele lor care primesc îngrijiri medicale prelungite au sprijinul permanent al familiei, evitând astfel detașarea fizică și emoțională. Astfel se creează un mediu mai predispus la recuperare şi vindecare. Uneori, această deplasare necesară îi determină pe părinți să-și înceteze activitatea profesională, inevitabil apare și scăderea venitului familiei. Proiectul Casa Ronald McDonald din Sevilia le-ar permite un sejur permanent și gratuit într-un mediu similar cu o casă convențională. Totul în compania altor familii în circumstanțe similare. Avantajul principal este de a fi găzduiți la câțiva metri de Spitalul Virgen del Rocío din Sevilla”, a explicat delegatul de la Asistența Socială şi Ocuparea Forței de Muncă, Juan Manuel Flores.
La rândul ei, președinta Fundației pentru copii Ronald McDonald, Blanca Isabel Moreno, a subliniat: ”Boala unui copil este o circumstanță traumatică care afectează întreaga familie”. Aceste familii trebuie să călătorească pentru ca minorul să beneficieze de tratament. Ei trebuie să petreacă perioade lungi departe de casă, precum și de mediul familial și de prieteni, la această traumă se adaugă teama, descurajarea și îngrijorarea cu privire la costul economic. Scopul Caselor Ronald McDonald este de a-i ajuta să facă față acestei situații. Copilul poate duce o viață normalizată, în timp ce primește tratament medical, deoarece știm că posibilitatea de a fi alături de familia sa sau de a interacționa cu alți copii din afara spitalului are o influență foarte favorabilă asupra recuperării sale “, a adăugat Moreno.
Pe scurt, mii de familii vor avea o ”casă departe de casă”. ŞTIRI PENTRU COPII vă ține la curent cu ultimele noutăți.