Poveștile bufnițelor. Astăzi “Cele trei bufnițe” de Niță Natalia, de 8 ani
Poveștile bufnițelor. Astăzi “Cele trei bufnițe”. Mă numesc Niță Natalia, am aproape 8 ani și urmează să intru în clasa a II-a C, la Școala Gimnazială nr. 24 din Timișoara, sub îndrumarea doamnei învățătoare Iațin Eugenia. Sunt o fetiță cuminte, amuzantă și uneori prea energică, care învață bine, iar în timpul meu liber îmi place să fac balet, să citesc și să desenez. De asemenea, îmi place să-mi imaginez tot felul de povești, printre preferate fiind cele cu animăluțe, în mod special cele cu unicorni, căței și pisici. Când voi fi mare îmi doresc să devin actriță de comedie, pentru că îmi place să fac lumea din jurul meu să râdă și să se simtă bine! Mă bucur că povestea mea a fost apreciată și promit ca pe viitor să particip și la alte concursuri organizate de „bufnițe”!
Bufniţa singuratică
A fost odată o bufniţă mică şi drăguţă, care trăia într-o pădure foarte frumoasă. Bufniţei noastre îi plăcea mult să se plimbe, să vorbească cu toată lumea şi să fie mereu draguţă cu toţi, având mereu o vorbă bună pentru fiecare.
Într-una din zile, ieşise la plimbare aşa cum îi era obiceiul şi se întâlni cu căprioara.
– Ce te aduce pe aici, căprioară?
– Voiam să iau nişte mâncare pentru copiii mei.
Bufniţa îşi dădu seama că ea nu avea pe nimeni, nu avea copii, nu avea părinţi, era singură şi gândul ăsta nu-i mai dădea pace. Începu să nu mai iasă la plimbare, nu mai vroia să vorbească cu nimeni, devenise rea şi greu de suportat.
Cu toate acestea, într-una din zile, ea a ieşit din nou, prin pădure, să se plimbe, dar s-a întâlnit cu domnul Peștescu.
– Ce te aduce pe aici, bufniţo?
-Am ieşit la plimbare şi nimic nu-mi place!!! Tu ar trebui să-ţi vezi de treburile tale, poate chiar să pui mâna pe o carte să citeşti şi să înveţi şi tu câteva lucruri!
Aşa a făcut bufniţa toată ziua, cu toate animalele din pădure cu care s-a întâlnit, devenise foarte rea şi nimeni nu reuşea să-i fie pe plac.
Sedinţa animalelor
A doua zi, toate animalele din pădure, în afară de bufniţă, au făcut o şedinţă.
Ursul începu să vorbească:
– Haideţi să facem ce a făcut bufniţa, ca să vadă şi ea cum este!
Toată lumea a fost de acord şi au strigat în cor :
-Daaa!!!
În următoarea zi, bufniţa a ieşit, din nou, la plimbare. Ea s-a întâlnit cu vulpea.
-Haide bufniţo, treci la muncă!
-Dar ce te-a apucat, cumătră vulpe? întrebă mirată bufniţa, neştiind ce puseseră la cale animalele pădurii, cu o zi înainte.
Ea şi-a continuat plimbarea prin pădure, însă întreaga zi, toate animalele cu care s-a întâlnit s-au purtat şi au vorbit urât cu ea, aşa cum făcuse şi ea zilele trecute.
Când a ajuns şi la căprioară, bufniţa era tare supărată, pentru că nu înţelegea ce se întâmplase şi de ce toată lumea se schimbase faţă de ea. Căprioarei i se făcu milă de ea şi i-a povestit ce se întâmplase:
-Noi ne-am purtat urât cu tine, exact aşa cum te-ai purtat şi tu!
– Aşa este, aşa am făcut şi eu, îmi pare rău că m-am purtat urât, îmi voi cere iertare de la toată lumea!
Astfel că bufniţa noastră a început să meargă la fiecare şi să-şi ceară iertare pentru comportamentul ei. Toţi au iertat-o, sărbătorind prin multă joacă şi totul s-a terminat cu bine!
Petrecere de costume
Ei au dat o petrecere cu costume distractive, lângă cel mai mare copac din pădure, pe care l-au împodobit. Ursul s-a costumat într-un magician, vulpea s-a costumat într-o profesoară, căprioara s-a costumat într-o bucătăreasă, iepuraşul s-a costumat într-un dovlecel, iar bufniţa într-o carte. Toată lumea s-a distrat la petrecere, au dansat şi au cântat până în zori, ţopăind în jurul unui mare foc de tabără.
Zilele au trecut și bufnița se înțelegea bine acum cu toate animalele din pădure, însă mai avea momente când i-ar fi plăcut să aibă și ea pe cineva alături.
Într-o seară, după o nouă petrecere alături de prieteni, pe când se întorcea acasă, văzu pe drum un pui mic de bufniță, flămând și plâns. S-a apropiat încet de el, să nu-l sperie uitându-se curioasă în jur, să vadă dacă era cineva cu el sau cum ajunsese el acolo. Insă nu era nimeni, erau doar ei singuri.
Apoi bufnița l-a luat acasă la ea și l-a îngrijit. I-a dat de mâncare și l-a încălzit, purtându-se cu el ca și cum ar fi fost mămica lui. După ce puiul se calmase, bufnița a început să vorbească cu puiul de bufniță:
-Spune-mi cum te numești și cum ai ajuns aici, ce s-a întâmplat?
-Eu mă numesc Betty, zise puiul mic!
-Îmi pare bine, eu mă numesc Olivia. Spune-mi cum ai ajuns aici?
-Un vultur m-a luat din cuibul meu, cu gândul să mă mănânce, însă pe deasupra acestei păduri, m-am zbătut în ghearele lui și m-a scăpat …Așa am ajuns în drum, iar tu m-ai salvat și m-ai luat la tine acasă.
-Hmm, oare cuibul tău era departe de aici, poate reușim să-ți găsim părinții?
-Nu știu cât am zburat…Oare o să-mi revăd mămica și tăticul? spuse ea tristă.
Betty își cauta părinții
Era deja seara târziu, așa că bufnița noastră a pus-o la somn pe Betty, care deja era foarte obosită, după ziua lungă și plină de peripeții. Insă ea nu reușea să doarmă, gândindu-se cum s-o ajute să-și găsească părinții.
A doua zi de dimineață, Olivia a plecat în pădure, ca să vorbească cu toate animalele dacă au vreo idee despre cum s-o ajute pe Betty. Animalelor nu le venise, însă, nicio idee, nu știau ce să facă, dar nu renunțaseră la idee.
Apoi Olivia s-a întors acasă și a început să aibă grijă de Betty, ca și cum ar fi fost fetița ei. Zilele treceau și treceau, iar ele se împrieteneau și se înțelegeau foarte bine. Betty începea să se simtă ca acasă.
Cu toate acestea, Olivia nu renunțase la ideea de a-i găsi părinții. Mereu întreba animalele din pădure dacă au auzit ceva sau dacă au vreo idee ce să facă.
Într-o zi Olivia se întâlni cu cumătra vulpe și o întrebă și pe ea dacă are vreo idee, iar cumătră spuse:
-Sigur că am, întreabă puiul dacă își amintește ce se afla pe lângă cuibul ei, ceva care să ne îndrume unde ar putea fi locul acesta!
La drum
Bufnița plecă în goană spre casă ca să vorbească cu Betty…Cum de nu se gândise și ea la asta? Ajunse acasă și începu s-o întrebe pe Betty despre locul în care se afla cuibul ei, dacă își amintea ceva de zona de lângă. Orice care ar fi putut să o ajute să-și dea seama de locație.
Betty se gândi bine și îi spuse că își amintește de ceva de lângă cuibul ei.
-Eu îmi amintesc că lângă cuibul meu se afla un lac micuț, dar cu o cascadă superbă lângă.
Atunci Olivia se gândi dacă a văzut vreodată acel loc. Iși aminti că trecuse la un moment dat în zbor pe deasupra cascadei și că a admirat cât de frumoasă era. Însă și-a dat seama și de faptul că era destul de departe locația. Astfel, a început să se pregătească de drum, chemând la ea căprioara să aibă grijă de Betty cât timp era ea plecată.
A doua zi de dimineață, și-a luat rămas bun și a plecat în căutarea cuibului. A zburat ore întregi pe deasupra munților, apelor, dar abia pe înserate a văzut în depărtare cascada cea frumoasă.
Regăsirea
Ajunsă acolo, a poposit și a început să întrebe în pădure dacă cineva știa de puiul de bufniță răpit de un vultur. Animalele pădurii au dat de știre, iar la un moment dat Olivia a văzut o bufniță tristă și necăjită că se apropie de ea:
-Spune-mi, te rog, de ce întrebi de puiul meu pierdut? zise bufnița cu lacrimi în ochi.
-Întreb pentru că eu l-am găsit, iar acum îi caut mămica.
Deodată fața celeilalte bufnițe se lumină și deveni fericită:
-Du-mă la ea, te rog, abia aștept s-o strâng în brațe, nu credeam că mai trăiește!!
Cele două bufnițe au zburat până la Betty, care s-a bucurat nespus să-și îmbrățișeze din nou mămica. Erau tare fericite că se regăsiseră. Pentru că Betty se împrietenise cu Olivia, s-au gândit să rămână împreună.
De bucurie, au dat o mare petrecere, ca și când ar fi fost Revelionul. Au chemat toate animalele din pădure să sărbătorească alături de ele. Toate animalele au dansat fericite și nu s-au oprit până dimineața devreme!
Citiți și mâine ȘTIRI PENTRU COPII pentru o nouă poveste din seria “Poveștile Bufnițelor”!