Un băiat de 10 ani își vinde tablourile pentru a ajuta animalele
Faptele mari vin uneori din partea unor oameni mici. ȘTIRI PENTRU COPII vă vorbește astăzi despre Pavel Abramov, un băiat de 10 ani din Rusia care își vinde tablourile pentru a ajuta animalele fără adăpost.
Povestea începe anul trecut, atunci când Pavel și-a donat picturile pentru a ajuta animalele. Inițiativa lui a fost numită „Kind Brush”. Cu banii pe care a reușit să îi strângă băiatul a cumpărat alimente, medicamente și alte materiale necesare animalelor. Anul acesta, mama lui, Ekaterina, a luat legătura cu Bored Panda pentru a le povesti ce mai face Pavel.
În timp ce unii abandonează și chinuie animalele, Pavel are grijă să le ofere mâncare, un adăpost și tot ce mai au nevoie. După ce presa a scris anul trecut despre el, băiatul a ajuns cunoscut în toată lumea. Iar inițiativa lui continuă. Pictează tablouri cu animale, iar din banii obținuți ajută animalele mai puțin norocoase.
„S-au întâmplat multe în proiectul nostru anul acesta. „Kind Brush” de Pavel Abramov este acum o mișcare internațională de a ajuta animalele din adăposturi. Numerele de astăzi: aproximativ 150 de comenzi trimise în 15 țări din lume și aproximativ 1000 de comenzi în așteptare. Datorită acestui fapt, a fost posibil să câștigăm peste 3.000 kg de alimente, medicamente, articole de uz casnic, materiale de reparații și echipamente de uz casnic la adăpost, peste 500.000 de ruble pentru adăpostul de animale „Life””, povestește mama lui Pavel, conform Bored Panda. Rubla este moneda națională a Rusiei, iar 500.000 de ruble înseamnă peste 27 de mii de lei.
Adăpost pentru pisici
Pavel are grijă de câinii din mai multe orașe. Iar anul acesta a reușit să deschidă un atelier în care pictează și adăpostește pisicile abandonate. „Dar cel mai important eveniment al anului pentru noi este studioul de pisici Art Pate. Acesta este atelierul lui Pavel și al prietenilor săi. Aici, împreună cu familia și prietenii săi, pune în aplicare diverse idei pentru a ajuta animalele rătăcite. Și aici, în studio, pisicile fără adăpost trăiesc în căutarea unei case. Le luăm de pe stradă, le tratăm, le vaccinăm, primim pașapoarte și îi căutăm pe noii proprietari printre oaspeții noștri”, mai povestește mama lui Pavel.
De la începutul proiectului au fost organizate peste 20 de evenimente pentru a ajuta animalele. Printre ele se numără campanii de colectare de alimente, concerte, licitații, ședințe foto, festivaluri de caritate și altele. Toate aceste evenimente au fost gândite de Pavel, iar părinții l-au susținut și l-au ajutat să le pună în aplicare.