Un interviu despre biciclete, jurnalism și limba română.

Interviu cu Marcel Tolcea – Despre biciclete, jurnalism și limba română

Maria Chevereșan este elevă în clasa a X-a, la Colegiul Național Bănățean din Timișoara. Tânăra a fost jurnalistă pentru o zi la ȘTIRI PENTRU COPII și a stat de vorbă cu Marcel Tolcea, ziarist, cadru universitar și specialist în “pastile” de limba română. Cu siguranță l-ați auzit la Radio Timișoara explicând un cuvânt, dimineața în drum spre școală, sau l-ați întâlnit din întâmplare la câte un eveniment cultural. De fiecare dată când vorbește în public atmosfera este destinsă, iar ascultătorii învață ceva nou. Ce a învățat Maria de la el? Vă invităm să urmăriți în continuare un interviu despre biciclete, jurnalism și limba română.

Marcel Tolcea este un scriitor aparte și un ziarist care transmite cunoștințele mai departe tinerilor studenți prin cursurile pe care le ține la Universitatea de Vest din Timișoara, dar mai ales prin capitolul despre interviu din ”Manualul de jurnalism” coordonat de Mihai Coman, carte folosită de toți studenții la jurnalism din țară. Interviul nostru de astăzi este rezultatul “jurnalismului pandemic” deoarece a fost realizat prin intermediul unei videoconferințe pe Skype. Deși Maria și Marcel Tolcea nu au stat față în față, tânăra a învățat multe de la iubitul profesor și poet.

Poetul bunicii

Maria Chevereșan: Sunteți poet, eseist și publicist. La ce carieră ați aspirat în copilărie?

Marcel Tolcea: Bunica mea era foarte mândră când mă prezenta cunoscuților, rudelor și vecinilor. Spunea mereu: ”El este nepotul meu, Marcel care vrea să ajungă poet.” Asta înseamnă că în mentalitatea omului obișnuit acest cuvânt, ”poet” înseamnă ceva mai mult decât scriitor. Dacă spui că ești scriitor, te ocupi de proză sau critică literară, dar poet înseamnă ceva ”aureolat”, un lucru aparte. Asta este o moștenire a epocii romantice în care poeții erau ființe aproape magice. Cred că a fi poet este lucrul cel mai frumos pentru că nu ești poet doar atunci când scrii poezie. Tu ești poet în lucrurile de zi cu zi. Spre exemplu, atunci când scrii un text. Eu cred că acest har, darul poeziei, este cel mai prețuit.

Eu în viața de zi cu zi sunt profesor la universitate. Cred că cel mai important lucru pe care un profesor îl poate arăta studenților este plăcerea de a veni la oră. Nu cred că este foarte important ca un profesor să știe să predea foarte bine după toate tipicurile științei pedagogice. Este mai important ca elevii să simtă din prima secundă că ”Omul acesta se bucură să vină între noi și să ne comunice ceea ce știe. Este atent dacă am înțeles și stabilește o relație afectivă între profesor și studenți”. Acesta este profesorul.

Atunci când spun că sunt ziarist ar trebui să spun că sunt mai degrabă gazetar, pentru că un jurnalist trăiește din rodul muncii lui. A fost o vreme în care și eu am trăit din această muncă, dar gazetăria este o formă de implicare civică în viața cetății. Începând din 1983 am început să lucrez la ziarul ”Drapelul Roșu”, ziarul Partidului Comunist Român din acea vreme. Cred că până astăzi nu a existat mai mult de o lună – două să nu fi avut rubrică undeva sau să nu scriu. Scrisul de gazetărie este o metodă de a arăta că îți pasă de comunitatea în care trăiești.

Un copil neascultător pasionat de lectură

Maria Chevereșan: Cum era copilul Marcel?

Marcel Tolcea: Era un copil neascultător, dar făcea parte dintr-o comunitate de copii aparte. Eu am copilărit în Sânnicolau Mare. De la șase ani m-am mutat la bloc. În zona respectivă erau patru blocuri. Erau foarte mulți copii și făceam o serie de năzdrăvănii care țineau mai degrabă de spiritul aventurierilor. Eu citeam foarte mult. Eram foarte curios. Țin minte că începând cu clasa a-III-a am mers la biblioteca școlii din Sânnicolau Mare și eram un client fidel.

La un moment dat citeam foarte mult și noaptea cu o lanternă sub plapumă, dar la nouă seara trebuia să merg la culcare deoarece eram în clasa a-V-a sau a-VI-a. Ai mei au văzut la un moment dat că sunt foarte obosit. Părinții mi-au confiscat lanterna pentru că eu uitam că trebuia să adorm și citeam până la ora 12 sau chiar până la unu, iar dimineața eram foarte obosit.

Am fost un copil în același timp foarte bine supravegheat de părinții mei. Mama m-a ascultat la toate materiile până în clasa a-IX-a. Tata era șef la partid în perioada respectivă și mama îmi spunea mereu că nu trebuie să primesc note mari pentru că tata este un om important în oraș. Mama spunea mereu că ”trebuie să iei notele pe propria ta pasiune, pe propriul tău merit”. Asta m-a ferit de foarte multe neplăceri în viață. Astăzi, din păcate, văd că foarte mulți părinți preferă să rezolve tot felul de lucruri în locul copiilor. Unii părinți dau bacalaureatul în locul lor. Cel mai mare rău pe care poți să îl faci copilului tău este să îi spui că doar el are dreptate. Sprijinul părinților nu înseamnă doar a spune ”da” la toate lucrurile pe care le fac copiii lor.

Despre inspirație

Maria Chevereșan: Cum vă vine inspirația când scrieți?

Marcel Tolcea: De la caz la caz. Eu am început să scriu poezie în 1976. Iată sunt 46 de ani de când scriu. Mi se părea că poezia mea trebuia să fie diferită de cea pe care o scria unul dintre prietenii mei de la cămin. Am început să scriu poezii numai despre biciclete și scriam și 30 de poezii pe zi pentru că eram îndrăgostit de o colegă.

Mă lăudam că sunt poet, iar ea m-a întrebat la un moment dat despre ce sunt poeziile mele, iar eu i-am spus că despre biciclete. ”M-a întrebat ce este interesant la bicicletă?” Eu i-am spus că farul unei biciclete numai seara își apropie obrazul de roată, de ființa de care este îndrăgostit și devine roșu în obraji de emoție și astfel dă lumină. Țin minte că mi-a spus că este frumos și să îi aduc și ei o poezie. Așa am început să scriu despre biciclete. După am scris un volum de versuri pe care l-am aruncat pentru că nu mi-a plăcut.

Înainte de 1989 am publicat un volum de versuri numit ”Ochiul inimii”. Poeziile cu biciclete nu se puteau publica atunci într-un volum pentru că cenzura nu permitea acest lucru. Era de neînchipuit să apară un volum despre biciclete, dar am publicat prin reviste câte una, două, trei. Nu se poate spune care este momentul în care te pui la masă și scrii. Eu scriu rar în ultima vreme, dar sunt unele momente când ai o anumită trăire interioară, te uiți la un film emoționant, visezi ceva și se declanșează o stare. În poezie nu este important cât de sincer ești cu tine însuți, ci există o altă zbatere interioară care se manifestă acolo. Poetul nu scrie neapărat despre ce gândește el însuși.

Cartea preferată

Maria Chevereșan: Care este cartea de care sunteți cel mai atașat?

Marcel Tolcea: Nu știu. Desigur că ”Bicicleta van Gogh”, volumul de poezii care a așteptat 20 de ani să vadă lumina tiparului, este o carte la care țin. Dacă nu ar fi fost pandemia asta aș fi scos și a-II-a ediție. Am scris cărți despre Mircea Eliade, despre lucruri mai puțin cunoscute cum ar fi ezoterismul și doctrinele secrete din lumea antică până astăzi. Am scris despre simboluri. Am dialogat cu o serie de personalități importante ale Banatului. Am făcut și traduceri din limba franceză. Dacă cineva mi-ar cere să iau cu mine două cărți aș lua cartea despre Eliade și ”Bicicleta Van Gogh”.

Maria Chevereșan: De ce Van Gogh?

Marcel Tolcea: Cel mai celebru episod pentru acest pictor este unul petrecut la un bordel când, într-o criză de nebunie, și-a tăiat urechea și a pus-o într-o bucată de ziar. Ca și el, bicicleta are o singură ”ureche”, soneria respectivă. Acum unele au două, dar pe vremea când scriam eu nu era decât una.

Nu poți să trăiești doar din meseria de scriitor

Maria Chevereșan: Dacă ați fi obligat să alegeți între cariera de scriitor, de ziarist și cea de profesor, care ar înclina mai puternic în balanță̆?

Marcel Tolcea: În România nu se prea poate să ai o carieră de scriitori pentru că să trăiești din cărțile pe care le scrii este aproape imposibil. Singurul scriitor român care ar putea trăi doar din cărți este Mircea Cărtărescu pentru că el are o putere de muncă extraordinară și a fost adoptat de Humanitas. El are tiraje suficiente pentru a primi o mulțime de bani și este tradus în mai multe limbi. Nu există alt scriitor român care să poată trăi din scris.

În România nu există o manifestare de carte în stilul celei nemțești. În Germania sunt organizate lecturi cu scriitorii și publicul plătește un bilet, care este destul de scump. Acolo vin sponsori care sprijină aceste întâlniri. În România aceste lucruri nu prea au succes și nu știu de ce. Am fost și eu la acest tip de întâlniri și oamenii dau mulți bani pe bilet. Eu cred că publicul românesc are mai degrabă plăcerea de a citi el însuși decât a auzi. Când spunem despre cineva că este scriitor este greu să îl definim ca profesie. Este o vocație sau un fel prin care el se justifică în profesia lui de bază. Scriitor care să trăiască doar din ce publică este aproape imposibil.

Noua generație v.s. vechea generație

Maria Chevereșan: Sunteți în fiecare zi înconjurat de tineri la facultate. Care este diferența între studenții de acum 10-15 ani și cei de acum ?

Marcel Tolcea: Există o diferență foarte mare. Distanța dintre generații este una care se accelerează. Atunci când eu am intrat în mediul universitar, în 1990, am observat un lucru. Generația care a început în 1992 universitatea se deosebea ca gusturi, ca fel de a se comporta în mică măsură față de cea din 1996. Acum însă văd o diferență de mentalitate, de gusturi, de cultură și de vocabular între generațiile pe care le despart doi ani. Generațiile noi sunt generații de gamer, de smartphone, de distracție care nu se potrivesc unii cu alții.

La cursuri îmi este tot mai greu să vorbesc studenților mei. Ei sunt dependenți de calculatoare și telefon mobil. De pildă în urmă cu 15 ani un curs de o oră era fezabil, iar acum după 20 de minute își caută telefonul în bancă și nu sunt atenți. Nu toată lumea este așa, dar acest lucru este o consecință a unui tip de civilizație. Generația voastră are în fiecare zi mesaje care vin cu altă viteză și altă semnificație.

Este evident că generațiile tot mai noi se plictisesc mai repede. De ce? Nu pentru că ar exista un deficit undeva. Ele au fost formate într-o atmosferă în care distracția trebuie să fie minut cu minut. Zilnic este Crăciun, Paște, Black Friday. Tot felul de lucruri inutile.

Omul contemporan este în viteză și vrea să fie în rând cu ceilalți. Dacă nu ai ultimul model de iPhone nu faci parte din ”trib”. Oamenii se tem să fie excluși și se conformează. Generațiile tinere mereu vor ceva nou și eu la 16 ani visam la plete sau la blue jeans. Helanca sau saboții erau extraordinari în vremea respectivă. Noile generații sunt altfel construite, prin asta se deosebesc. Este o altfel de inteligență. În fiecare an sunt doar doi, trei studenți străluciți.

Sportul ca o poezie

Maria Chevereșan: Știu ca aveți o pasiune pentru sport. Există poezie în sport?

Marcel Tolcea: Da și nu. Sunt anumite sporturi care se pot descrie poetic. Mai sunt sporturile nautice sau gimnastica. Nadia Comăneci a transformat proza gimnasticii în poezie, ca dovadă că în 1976 la Montreal calculatorul nu a avut nota 10 și i-a dat 1 pentru că tabla nu era pregătită pentru perfecțiune. Există foarte mulți oameni care scriu în lumea sportului și au reușit să facă din profesia de jurnalist sportiv o artă, nu o poezie. Mă refer la Ioan Chirilă, Radu Paraschivescu, Fănuș Neagu, dar și alții. Sportul poate să fie în unele situații prilejul, nu cauza. În jurnalism ne referim la transmiterea emoției.

Maria Chevereșan: Sunteți unul dintre cei 19 membri fondatori ai Ripensiei. Ce v-a determinat să vă implicați în acest demers?

Marcel Tolcea: A fost o propunere venită din partea finului şi prietenului meu, Radu Suciu. De Radu eram foarte apropiat când am început să scriu la ”Drapelul Roșu”, rubrica de sport. Radu a fost unul dintre cei mai importanți portari ai României. Nu întâmplător el a apărat patru lovituri de la 11 m într-un meci de divizia B la Arad. Radu este ordonat și talentat. Unii fotbaliști sunt doar talentați din păcate, dar au o viață dezordonată. Talentul nu justifică derapajele. Ar trebui să fii mai responsabil ca om dacă ești faimos și să dai exemplu.

Limba română de acum

Maria Chevereșan: Susțineți rubrica de limba română la “Radio Timișoara”. Vă ascultam câteodată dimineața cu tata în drum spre școală….rubrica se numește “Să vorbim și să scriem îngrijit românește”: Considerați că acum se vorbește mai îngrijit românește în comparație cu perioada în care erați dumneavoastră adolescent?

Marcel Tolcea: Nu cred că este o diferență. Pentru asta ar trebui să citesc niște studii din vremea respectivă. Este clar că în ultimii ani a apărut fenomenul acesta care este dușmanul limbii române, Facebook. Mai bine spus tot ce ține de social media reprezintă un dușman al limbii române. De ce? Se scrie fără diacritice, cu prescurtări și emoticoane. De ziua României am fost dezamăgit. Am văzut peste tot scris fără diacritice pe internet. Cel puțin de ziua noastră să ne respectăm! Oamenii sunt consumatori de media, de televiziune și învață să vorbească de la persoanele la care sunt atente. Dacă majoritatea se uită la România TV, spre exemplu unde sunt dezastre. Oamenii învață să vorbească asemenea tuturor analfabeților care vin acolo.

În schimb la școală sunt dezamăgit că studenții din România sunt slab pregătiți la limba română și la ortografie. Nivelul de scriere este jos. Există și excepții: marile licee din Timișoara și din Arad. În liceele mici este groaznic. De acolo vin toți cu nota 10 la română și fac greșeli fatale. Studenții din Republica Moldova, în schimb, vin cu o limbă română exactă, foarte exactă dacă ar fi să forțăm puțin exprimarea. Ei vorbesc și scriu foarte bine pentru că la ei limba română este un fel de angajament patriotic.

Virgula și punctul salvează vieți

Maria Chevereșan: Aveți obiceiul să faceți un cadou special studenților Dvs: virgula. Credeți că ne lipsesc sau ne prisosesc în social media ?

Marcel Tolcea: Știi cum fac în prima mea întâlnire cu ei? Bag mâna în buzunar și îl rog pe cel din primul rând să întindă mâna și spun ”Uitați aici! Eu vă dau niște puncte pentru că un punct salvează foarte mult din mesaj.” Virgulele trebuie puse doar în cazurile obligatorii. Virgulele puse aiurea ajung de obicei între subiect și predicat. Toți pun virgula după cum se aude, iar la facultate este dificil să îi explici studentului cum se pune virgula. Lecția asta se face prin clasa a-V-a sau a-VI-a.

În școală se formează prietenii

Maria Chevereșan: În oglinda vremii și aducerilor aminte … aveți o amintire care v-a marcat în anii de școală?

Marcel Tolcea: Da, sunt foarte multe lucruri de care îmi amintesc. Învățătoarea mea din Sânnicolau Mare și dirigintele meu care este în SUA. Țin minte că am avut un profesor de desen care mi-a cultivat pasiunea pentru artă și în clasa a-VII-a deja căutam tablouri și reproduceri. O altă amintire este o întâlnire de la Jimbolia cu o profesoară de franceză care mi-a fost și dirigintă și multe alte amintiri frumoase. Școala este locul unde îți faci prieteni și faci aceste prietenii să dureze ani și ani. Eu și astăzi păstrez legătura cu foștii colegi. Imi aduc aminte de lucruri pe care ei le-au uitat și invers. Am avut noroc de profesori de limba română care mi-au cultivat această grijă și conștientizare. Îngrijit nu înseamnă neapărat corect. Înseamnă atenție.

Un jurnalist adevărat

Maria Chevereșan: Care sunt calitățile unui bun jurnalist ?

Marcel Tolcea: Prima calitate a unui jurnalist este spiritul de observație și curiozitatea. Acestea merg mână în mână. Nu poți avea spirit de observație dacă nu ești curios mai întâi. Un jurnalist trebuie să fie un bun psiholog. Asta înseamnă să știe cum să obțină informația de la celălalt. În ultimul rând să știe să scrie pentru că a ști cum să scrii în jurnalism înseamnă mai multe lucruri diferite. Jurnalistul de știri scrie într-un fel, cel de anchetă scrie altfel, cel de reportaj altfel, cel de editoriale total diferit, etc.

Maria Chevereșan: Cum credeți că ar trebui îmbunătățit sistemul românesc de educație pentru a oferi jurnaliști cât mai buni?

Marcel Tolcea: În momentul de față problema jurnalismului românesc nu este reprezentată de promoțiile de jurnaliști. Breasla jurnaliștilor nu este organizată, iar asta le permite patronilor să facă ce vor ei cu jurnaliștii. În țările cu democrație consolidată drepturile jurnaliștilor sunt apărate de sindicate sau de Asociația Jurnaliștilor (în Italia). În SUA, spre exemplu, multe lucruri țin de conștiință.

Profesia de jurnalist se arată a fi foarte influentă. Toate canalele media care sunt în trusturi deținute de oameni bogați au făcut tot posibilul să transforme jurnaliștii în niște ”unelte ale acestei influențări a societății”. Asta s-a petrecut și în SUA și se petrece și la noi. Cel mai bun exemplu este Antena 3 sau România TV. La noi Digi24 a rămas postul cel mai echilibrat. Oricum presiunea care se pune pe jurnaliști este foarte mare. Tu îl înveți pe un jurnalist să fie onest și să creadă în libertatea presei. În momentul în care se duce undeva i se spune să îl atace pe X sau Y dacă nu vrea să își piardă locul de muncă.

Un mesaj deosebit

Maria Chevereșan: Ce mesaj le transmiteți copiilor și tinerilor care citesc ȘTIRI PENTRU COPII?

Marcel Tolcea: Mesajul meu poate părea ciudat. Orice persoană de orice vârstă când se uită la un canal mediatic și vede niște lucruri trebuie să le judece astfel: ”Știrea respectivă este în folosul comunității? Servește intereselor unui anumit grup? Este adevărat în sensul că sunt prezentate jumătăți de adevăr? Dacă lucrurile sunt așa cum sunt de ce se întâmplă asta chiar acum?” Iată am spus câteva forme de a fi precaut, sceptic…. pentru că din clasa a-VII-a sau a-VIII-a când devii conștient de faptul că trăiești într-o societate trebuie să fii atent la produsele pe care le vinde mass-media ca și cum ai lua fructe. Nu consumați produse stricate! Alegeți-le doar pe cele sănătoase.

Dicționar:

Ezoterism: este un concept filosofic-religios prin care se desemnează cunoștințe și învățături obținute prin percepția unor fenomene spirituale, accesibilă numai inițiaților

Doctrină: ”o sumă de învățături” ori „instrucțiuni”, principii de învățătură sau poziții, precum corpul de învățături în domeniul sistemelor credinței sau științelor.

Fezabil: posibil

Sursă foto: Marcel Tolcea