Învățământul special din România are programe școlare
Învățământul special din România are, pentru prima dată, programe școlare. Ministrul Educației și Cercetării, Monica Cristina Anisie, a emis Ordinul prin care s-au aprobat programe școlare pentru cele 425 de discipline. ȘTIRI PENTRU COPII vă oferă detalii.
Noutatea este că aceste programe școlare sunt concepute ținându-se cont de tipurile de dizabilitate. Cele de până acum țineau cont de gradul de deficiență. Astfel, prin intermediul acestor 425 de programe școlare, se va urmări parcursul educațional la nivel preșcolar, primar și gimnazial pentru copiii cu:
– dizabilități intelectuale grave, severe și/sau asociate;
– dizabilități intelectuale moderate, grave, severe și/sau asociate;
Un număr de 71 de programe școlare din 425 sunt inclusiv în limba maghiară. De asemenea, s-au realizat programe școlare și pentru elevii din centrele de detenție, centrele educative și penitenciare. Așadar, învățământul special din România are programe școlare noi, iar ele vor intra în vigoare începând cu anul școlar următor, 2021 – 2022.
„Reamintim că, potrivit art. 53 din Legea educației naționale, cu modificările și completările ulterioare, învățământul special dispune de planuri de învățământ, de programe școlare, de programe de asistență psihopedagogică, de manuale și de metodologii didactice alternative, adaptate tipului și gradului de dizabilitate, aprobate de Ministerul Educației și Cercetării”, se arată în comunicatul de presă transmis.