EXPRESIA SĂPTĂMÂNII – A umbla în dorul lelii. Expresiile românești par foarte ciudate pentru străini, dar și pentru cei mici, de cele mai multe ori. Deseori v-ați auzit părinții sau bunicii spunând expresii ciudate și poate nu ați știut atunci la ce se refereau ei. Echipa ȘTIRI PENTRU COPII prezintă săptămânal câte una dintre expresiile românești care ne lasă „cu gura căscată” sau stârnesc hohote de râs. De asemenea noi vom și explica aceste expresii pentru a ști de unde provin și care este înțelesul lor.
Expresia din această săptămână este „a umbla în dorul lelii”. Cei mici au auzit această expresie cel puțin o dată, dar ce înseamnă ea?
Această expresie este folosită adesea de bunicii noștri. Desigur, mulți dintre noi nu înțelegem expresia, însă pe vremea avea o explicație foarte simplă.
Expresia „a umbla în dorul lelii” înseamnă „a umbla fără rost”, „a umbla creanga, teleleu, brambura, fără ţintă”.
Pentru a înțelege mai bine de unde provine această expresie „solicităm” ajutorul Dicționarului Explicativ al Limbii Române. În dicționar cuvântul „Lele” reprezintă o formă de adresare. „Lele” este un termen de respect cu care se adresează la țară un copil sau o persoană mai tânără unei femei în vârstă. De asemenea, termenul mai poate ave sensul de „iubită”, „mândră” sau chiar „femeie rea” sau „imorală”.
Termenul poate fi folosit și pentru genul masculin. O expresie cunoscută de bunici precum „fecior de lele” poate însemna om șmecher, șiret, ticălos.
A umbla în dorul lelii
Acum, când știm ce înseamnă „lele” e mai ușor de înțeles și explicat această expresie, nu-i așa? Dacă nu v-ați dat seama, vă spunem noi.
Un tânăr umblă în dorul lelii, atunci când este îndrăgostit și se plimbă fără rost sau fără o direcție clară, relatează Soringrumazescu.ro.